Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, a sesizat Procuratura Generală după schimbul de acuzații dintre Nosatîi și Marinuța

25.05.2026
∙
616 Vizualizări
Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, a depus o sesizare la Procuratura Generală, după schimbului de acuzații dintre ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, și fostul ministru al Apărării, Vitalie Marinuța. Potrivit lui Alexandr Berlinschii, demersul a fost înregistrat la 25 mai.
„Am solicitat examinarea, prin prisma cadrului legal, a acelei discuții care a apărut în spațiul public. Am solicitat audierea ex-ministrului Apărării, Vitalie Marinuța, și audierea domnului ministru Nosatîi, pentru ca acesta să spună organelor de urmărire penală despre ce dovezi cunoaște și pe care le tăinuiește până în prezent”, a declarat deputatul.
Deputatul Partidului Nostru a explicat că, dacă ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, cunoaște despre eventuale ilegalități comise de foști responsabili din domeniu, acesta este obligat să sesizeze organele competente.
„Dacă cunoașteți careva ilegalități făcute de către alți miniștri, nu le tăinuiți. Mergeți la Procuratura Generală și depuneți un denunț. Aștept ca Procuratura Generală, mai ales după numirea recentă a unui nou procuror general, să-și facă treaba și să examineze prin prisma prevederilor legale acele discuții care au apărut în spațiul public”, a afirmat Berlinschi.
Recent, fostul ministru al apărării Vitalie Marinuța a cerut demisia actualului ministru Anatolie Nosatîi, în urma mai multor incidente grave care s-au petrecut în Armata Națională. Ulterior, Vitalie Marinuța a anunțat că a fost amenințat de către Anatolie Nosatîi, printr-un mesaj WhatsApp.
Comentarii
Postări Populare

Alexandr Berlinschii anunță consultări publice la Parlament pe modificarea Legii cetățeniei
06/02/2026
10935 Vizualizări

85 de voturi pentru proiectul de lege al Partidului Nostru privind majorarea plafonului de înregistrare ca plătitor de TVA
05/02/2026
10206 Vizualizări

În 2026, orașul Fălești va face investiții importante în infrastructură. Primarul Alexandr Severin (Partidul Nostru): Sunt proiecte cu impact durabil - ne gândim și la ziua de mâine!
09/01/2026
7327 Vizualizări

Una dintre cele mai importante artere din Glodeni - strada „300 de Ani” va fi reparată capital. Primarul Stela Onuțu (Partidul Nostru): Este un proiect mult așteptat de comunitate!
08/01/2026
7214 Vizualizări

Partidul Nostru a calculat: Tariful corect la gaze trebuie să fie de 13,8 lei
30/01/2026
6756 Vizualizări
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a prezentat în Parlament moțiunea simplă împotriva politicilor în domeniul energetic
05/02/2026
6687 Vizualizări

Deputatul Partidului Nostru, Nicolae Margarint, semnalează probleme grave în gestionarea drepturilor de autor și sesizează AGEPI și CNA
14/01/2026
6209 Vizualizări

Primarul orașului Drochia, Nina Cereteu (Partidul Nostru), despre realizările anului 2025: Am investit în proiecte pentru oameni, în infrastructură, mediu și dezvoltarea orașului!
05/01/2026
5583 Vizualizări








