Proiectul Partidului Nostru, privind extinderea termenului de aflare în Moldova a mașinilor înmatriculate peste hotare, susținut în unanimitate de Comisia securitate națională, apărare și ordine publică din Parlament

18.02.2026
∙
3130 Vizualizări
Inițiativa Partidului Nostru de a extinde termenul de aflare pe teritoriul Republicii Moldova a automobilelor înmatriculate în străinătate a primit avizul Comisiei de securitate națională, apărare și ordine publică din Parlament. Pentru această modificare legislativă, propusă de liderul fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, membrii Comisiei au votat în unanimitate.
Inițiativa vizează majorarea perioadei de utilizare automobilelor pe teritoriul țării noastre de la șase luni la un an (365 de zile), după modelul aplicat în mai multe state ale Uniunii Europene.
”Sunt două probleme mari. Prima problemă este cu termenul de șase luni, care a fost și în alte state, dar ei de mult au exclus-o. Vorbim și de Belarus, și de Federația Rusă, ei au trecut la prevederile UE, doar noi am rămas cu reguli vechi. Cea de-a doua problemă este că vin cetățenii noștri la părinți de Paște din Lisabona, din Londra cu mașina și o lasă aici, după care doar persoana care a intrat cu ea în țară poate să o scoată”, a explicat Renato Usatîi.
Potrivit autorului proiectului, Serviciul Vamal a intensificat în ultimii ani controlul și sancționarea depășirii termenului, inclusiv prin ordine interne și mecanisme electronice de monitorizare: ”Aceasta a generat un număr mare de cazuri în care cetățenii Republicii Moldova au fost obligați fie să reexporte vehiculul, fie să inițieze proceduri costisitoare de vămuire definitivă, fără a avea intenția de a lăsa definitiv mijlocul de transport în țara”.
Pentru evita aceste probleme create în special cetățenilor Republicii Moldova din diasporă și pentru cei care lucrează sau călătoresc frecvent peste hotare, proiectul Partidului Nostru reprezintă o simplificare și o flexibilizare clară a regimului: vor putea utiliza mijloacele de transport de uz privat pe teritoriul țării noastre pentru perioade mai lungi sau pentru vizite repetate, fără riscul de a depăși limita de 180 de zile, constată Rento Usatîi.
Comentarii
Postări Populare

Alexandr Berlinschii anunță consultări publice la Parlament pe modificarea Legii cetățeniei
06/02/2026
10446 Vizualizări

85 de voturi pentru proiectul de lege al Partidului Nostru privind majorarea plafonului de înregistrare ca plătitor de TVA
05/02/2026
9688 Vizualizări

În 2026, orașul Fălești va face investiții importante în infrastructură. Primarul Alexandr Severin (Partidul Nostru): Sunt proiecte cu impact durabil - ne gândim și la ziua de mâine!
09/01/2026
6791 Vizualizări

Una dintre cele mai importante artere din Glodeni - strada „300 de Ani” va fi reparată capital. Primarul Stela Onuțu (Partidul Nostru): Este un proiect mult așteptat de comunitate!
08/01/2026
6769 Vizualizări

Partidul Nostru a calculat: Tariful corect la gaze trebuie să fie de 13,8 lei
30/01/2026
6258 Vizualizări
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a prezentat în Parlament moțiunea simplă împotriva politicilor în domeniul energetic
05/02/2026
6165 Vizualizări

Deputatul Partidului Nostru, Nicolae Margarint, semnalează probleme grave în gestionarea drepturilor de autor și sesizează AGEPI și CNA
14/01/2026
5755 Vizualizări

Primarul orașului Drochia, Nina Cereteu (Partidul Nostru), despre realizările anului 2025: Am investit în proiecte pentru oameni, în infrastructură, mediu și dezvoltarea orașului!
05/01/2026
5116 Vizualizări
Newsletter
Abonează-te la newsletter-ul nostru și primește o selecție de articole interesante în fiecare săptămână
Partidul Nostru este formațiune politică extraparlamentară de opoziție, poziționându-ne ca un partid pro-moldovenesc care pledează pentru o politică externă balansată între Est și Vest. Suntem convinși că pentru Republica Moldova, astăzi, este primordială nu geopolitica, ci rezolvarea problemelor țării și ale cetățenilor ei.

© PARTIDUL POLITIC PARTIDUL NOSTRU, 2026. TOATE DREPTURILE REZERVATE