Alexandr Berlinschii, despre criza demografică: Statul nu susține tinerele familii, a închis „Prima Casă”, iar diaspora este pusă să demonstreze proveniența banilor pentru locuințe

27.05.2026
∙
409 Vizualizări
Scăderea natalității este un fenomen foarte grav, ale cărui efecte negative urmează să fie resimțite în anii care vin. Statul nu doar că nu întreprinde suficiente măsuri pentru susținerea tinerelor familii, dar închide și programe importante precum „Prima Casă”, iar cetățenilor reveniți din diasporă și vor să cumpere apartament li se cer dovezi suplimentare privind proveniența banilor câștigați peste hotare.
Declarațiile au fost făcute de către deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, la emisiunea „Vocile Puterii” de la Exclusiv TV.
Deputatul a pus sub semnul întrebării eficiența politicilor statului în domeniu, afirmând că majorarea indemnizațiilor la naștere nu ar reflecta o creștere reală a bugetului, ci mai degrabă scăderea numărului de copii născuți.
„Dar ce facem cu programul „Prima Casă”? Oare acesta nu este un instrument de stimulare a tinerelor familii? PAS este la guvernare din 2021, deține toată puterea în stat, pe verticală: Guvern, Președinție, Parlament – absolut totul. De ce s-a pus capacul asupra acestui program? Cu ce să ne convingem rudele noastre din diasporă să revină acasă?”, a declarat Berlinschii.
Totodată, deputatul a menționat că antreprenorii și cetățenii reveniți din diasporă și are vor să inițieze afaceri nu sunt sprijiniți de stat:
„Guvernarea ne spune că oamenii vin acasă și deschid afaceri. Dar eu vă spun că ei, după un an de zile, falimentează și pleacă înapoi, plini de datorii. Pentru că statul nu are grijă, prin politici bugetar-fiscale, prin oferirea măcar a consultanței care să îi ajute să investească”.
Totodată, el menționează și dificultăți birocratice și controale excesive pentru cei care vor să procure un loc de trai din banii munciși peste hotare. El a oferit exemplul unei femei care, după ce a muncit peste hotare, a încercat să cumpere un apartament în Moldova.
„Eu merg săptămânal în teritoriu. De exemplu, o doamnă a muncit peste hotare și acum vrea să cumpere un apartament în Călărași. A adus dovada banilor scoși din bancă, însă autoritățile i-au spus că nu este suficientă această dovadă și îi cer contractul de muncă”, a spus deputatul.
Comentarii
Postări Populare

Alexandr Berlinschii anunță consultări publice la Parlament pe modificarea Legii cetățeniei
06/02/2026
10446 Vizualizări

85 de voturi pentru proiectul de lege al Partidului Nostru privind majorarea plafonului de înregistrare ca plătitor de TVA
05/02/2026
9688 Vizualizări

În 2026, orașul Fălești va face investiții importante în infrastructură. Primarul Alexandr Severin (Partidul Nostru): Sunt proiecte cu impact durabil - ne gândim și la ziua de mâine!
09/01/2026
6791 Vizualizări

Una dintre cele mai importante artere din Glodeni - strada „300 de Ani” va fi reparată capital. Primarul Stela Onuțu (Partidul Nostru): Este un proiect mult așteptat de comunitate!
08/01/2026
6769 Vizualizări

Partidul Nostru a calculat: Tariful corect la gaze trebuie să fie de 13,8 lei
30/01/2026
6258 Vizualizări
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a prezentat în Parlament moțiunea simplă împotriva politicilor în domeniul energetic
05/02/2026
6165 Vizualizări

Deputatul Partidului Nostru, Nicolae Margarint, semnalează probleme grave în gestionarea drepturilor de autor și sesizează AGEPI și CNA
14/01/2026
5755 Vizualizări

Primarul orașului Drochia, Nina Cereteu (Partidul Nostru), despre realizările anului 2025: Am investit în proiecte pentru oameni, în infrastructură, mediu și dezvoltarea orașului!
05/01/2026
5116 Vizualizări
Newsletter
Abonează-te la newsletter-ul nostru și primește o selecție de articole interesante în fiecare săptămână
Partidul Nostru este formațiune politică extraparlamentară de opoziție, poziționându-ne ca un partid pro-moldovenesc care pledează pentru o politică externă balansată între Est și Vest. Suntem convinși că pentru Republica Moldova, astăzi, este primordială nu geopolitica, ci rezolvarea problemelor țării și ale cetățenilor ei.

© PARTIDUL POLITIC PARTIDUL NOSTRU, 2026. TOATE DREPTURILE REZERVATE