Alexandr Berlinschii propune rotație la șefia CEC, dar PAS a blocat inițiativa

24.08.2026
∙
408 Vizualizări
PAS se opune ideii de a asigura rotația conducerii Comisiei Electorale Centrale (CEC). Amendamentul propus de deputatul Partidului Nostru, membru al Comisiei juridice, pentru numiri și imunități, Alexandr Berlinschii, privind limitarea posibilității de ocupare repetată a funcțiilor de conducere în cadrul CEC nu a fost susținut de majoritatea PAS.
Alexandr Berlinschii a înregistrat anterior un proiect de lege prin care propune ca persoanele care au deținut funcția de președinte, vicepreședinte sau secretar al CEC într-un mandat anterior și care sunt numite ulterior în componența Comisiei să nu mai poată fi alese în funcția de președinte sau secretar în mandatul următor.
Berlinschii a argumentat că, în condițiile în care noua componență a CEC va fi redusă de la nouă la șapte membri, iar funcția de vicepreședinte va fi eliminată, este necesară o rotație în conducerea autorității electorale.
Deputatul susține că măsura este necesară pentru a preveni concentrarea influenței în cadrul autorității electorale și pentru a reduce riscurile ca autoritatea electorală să ajungă sub influența politică a unei singure echipe sau a acelorași persoane.
Propunerea nu a fost susținută de majoritatea parlamentară deținută de PAS.
Comentarii
Postări Populare

Alexandr Berlinschii anunță consultări publice la Parlament pe modificarea Legii cetățeniei
06/02/2026
10904 Vizualizări

85 de voturi pentru proiectul de lege al Partidului Nostru privind majorarea plafonului de înregistrare ca plătitor de TVA
05/02/2026
10171 Vizualizări

În 2026, orașul Fălești va face investiții importante în infrastructură. Primarul Alexandr Severin (Partidul Nostru): Sunt proiecte cu impact durabil - ne gândim și la ziua de mâine!
09/01/2026
7291 Vizualizări

Una dintre cele mai importante artere din Glodeni - strada „300 de Ani” va fi reparată capital. Primarul Stela Onuțu (Partidul Nostru): Este un proiect mult așteptat de comunitate!
08/01/2026
7182 Vizualizări

Partidul Nostru a calculat: Tariful corect la gaze trebuie să fie de 13,8 lei
30/01/2026
6718 Vizualizări
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a prezentat în Parlament moțiunea simplă împotriva politicilor în domeniul energetic
05/02/2026
6643 Vizualizări

Deputatul Partidului Nostru, Nicolae Margarint, semnalează probleme grave în gestionarea drepturilor de autor și sesizează AGEPI și CNA
14/01/2026
6180 Vizualizări

Primarul orașului Drochia, Nina Cereteu (Partidul Nostru), despre realizările anului 2025: Am investit în proiecte pentru oameni, în infrastructură, mediu și dezvoltarea orașului!
05/01/2026
5544 Vizualizări








