Alexandr Berlinschii: „Sper ca starea de urgență să nu fi fost introdusă cu alte scopuri”

23.09.2026
∙
78 Vizualizări
Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, speră că instituirea stării de urgență în sectoarele energetic și hidrologic nu urmărește „alte scopuri” și susține că autoritățile trebuie să ia măsuri concrete pentru prevenirea unor noi riscuri în sistemul energetic.
Alexandr Berlinschii a amintit despre propunerea liderului Partidului Nostru, Renato Usatîi, privind crearea unor stocuri suficiente de benzină și motorină, care însă nu a fost luată în considerare de autorități.
În cadrul unei intervenții la postul de televiziune Realitatea TV, deputatul a vorbit și despre necesitatea reducerii riscurilor pentru sistemul energetic.
„Eu sper că totuși o să fie cumpărat acel transformator, ca să nu mai avem riscurile care au fost și anterior. Da, noi înțelegem că perioada de livrare durează, dar raportat la impactul pe care îl are acel transformator, cred că merită această investiție”, a declarat Berlinschii.
În același context, deputatul s-a referit și la linia electrică Vulcănești–Chișinău, care nu a mai fost dată în exploatare.
„Și uitați-vă că nu este problema pe partea asta de construcție, dar este o problemă de gestionare. Nu au putut fi procurate piese sau nu erau funcționale”, a spus el.
Alexandr Berlinschii a criticat totodată recurgerea repetată la stări de urgență: în cei cinci ani de guvernare a Partidului Acțiunii și Solidarității, Moldova a fost condusă mai mult de 800 de zile în astfel de regimuri.
„Din cinci ani, cam doi ani și jumătate au fost conduși în perioada stărilor de urgență. Orice criză nu trebuie să aibă o culoare politică!”, a declarat deputatul.
Comentarii
Postări Populare

Alexandr Berlinschii anunță consultări publice la Parlament pe modificarea Legii cetățeniei
06/02/2026
10667 Vizualizări

85 de voturi pentru proiectul de lege al Partidului Nostru privind majorarea plafonului de înregistrare ca plătitor de TVA
05/02/2026
9927 Vizualizări

În 2026, orașul Fălești va face investiții importante în infrastructură. Primarul Alexandr Severin (Partidul Nostru): Sunt proiecte cu impact durabil - ne gândim și la ziua de mâine!
09/01/2026
7036 Vizualizări

Una dintre cele mai importante artere din Glodeni - strada „300 de Ani” va fi reparată capital. Primarul Stela Onuțu (Partidul Nostru): Este un proiect mult așteptat de comunitate!
08/01/2026
6976 Vizualizări

Partidul Nostru a calculat: Tariful corect la gaze trebuie să fie de 13,8 lei
30/01/2026
6499 Vizualizări
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a prezentat în Parlament moțiunea simplă împotriva politicilor în domeniul energetic
05/02/2026
6412 Vizualizări

Deputatul Partidului Nostru, Nicolae Margarint, semnalează probleme grave în gestionarea drepturilor de autor și sesizează AGEPI și CNA
14/01/2026
5973 Vizualizări

Primarul orașului Drochia, Nina Cereteu (Partidul Nostru), despre realizările anului 2025: Am investit în proiecte pentru oameni, în infrastructură, mediu și dezvoltarea orașului!
05/01/2026
5334 Vizualizări








