Alexandr Berlinschii spune că Moldova caută soluții pentru apă doar când ajunge în criză: „Este nevoie de o instituție la nivel național, cum a propus Partidul Nostru”

05.10.2026
∙
20 Vizualizări
Republica Moldova are nevoie de o structură națională care să gestioneze domeniul alimentării cu apă și canalizare. Declarația a fost făcută de către deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, la Radio Moldova, în contextul crizei hidrologice. Potrivit parlamentarului, autoritățile intervin de regulă după apariția unei situații de criză, în loc să planifice din timp soluții și mecanisme de prevenire.
„Republica Moldova caută soluții doar atunci când ajunge în criză. Noi am avut și anterior alte situații. Dar de ce noi nu am planificat din start?”, întreabă Alexandr Berlinschii.
Deputatul a precizat că fracțiunea Partidului Nostru a înregistrat, la 16 iulie 2026, un proiect de hotărâre prin care propune constituirea unui grup de lucru pentru elaborarea cadrului legal necesar unui sistem național integrat de alimentare cu apă potabilă și canalizare. Potrivit proiectului, grupul de lucru ar urma să analizeze posibilitatea creării unei instituții naționale sau a unui operator național, cu filiale regionale, care să coordoneze domeniul apei la nivelul întregii țări.
Alexandr Berlinschii a explicat că, în prezent, serviciile sunt gestionate în mod fragmentat, prin întreprinderi municipale, operatori locali sau regionali, iar localitățile mici nu dispun întotdeauna de resursele necesare pentru a asigura alimentarea cu apă.
„Este nevoie ca la nivel de țară să fie creată o instituție care să gestioneze acest lucru”, a spus parlamentarul, referindu-se la ceea ce a numit generic „Apă-Canal Moldova”.
În opinia sa, o asemenea structură nu ar trebui să se limiteze la conectarea localităților la rețelele de apă, ci să fie responsabilă și de identificarea unor surse alternative și de planificarea soluțiilor pentru situații de criză. Alexandr Berlinschii a dat drept exemplu localitățile din stânga Nistrului, despre care spune că au fost planificate strategic să fie alimentate din surse subterane, nu exclusiv din râul Nistru.
„În 30 de ani, statul Republica Moldova nu a putut să planifice ca, în caz că există o criză, să avem alternative”, a afirmat Alexandr Berlinschii.
Deputatul a amintit și situațiile în care mai multe localități din nordul țării au rămas fără apă în urma poluării Nistrului, inclusiv municipiul Bălți, precum și Soroca sau Florești.
Proiectul Partidului Nostru prevede ca grupul de lucru să colecteze informații, să organizeze consultări și să elaboreze un raport cu propuneri legislative, instituționale, administrative și financiare.
„Cei care se află astăzi la butoane, care iau decizii, au rolul de pompieri. Doar când apare incendiu, merg și intervin. Ei nu lucrează pe planificare, pe proiectare, pe prevenire a riscurilor”, a declarat deputatul.
Autorii proiectului susțin că actuala fragmentare a sistemului generează diferențe între localități în ceea ce privește accesul la apă, costurile și calitatea serviciilor. Ei propun identificarea unui model național care să permită coordonarea investițiilor, dezvoltarea infrastructurii, protecția resurselor hidrice și reducerea acestor diferențe.
Comentarii
Postări Populare

Alexandr Berlinschii anunță consultări publice la Parlament pe modificarea Legii cetățeniei
06/02/2026
10884 Vizualizări

85 de voturi pentru proiectul de lege al Partidului Nostru privind majorarea plafonului de înregistrare ca plătitor de TVA
05/02/2026
10153 Vizualizări

În 2026, orașul Fălești va face investiții importante în infrastructură. Primarul Alexandr Severin (Partidul Nostru): Sunt proiecte cu impact durabil - ne gândim și la ziua de mâine!
09/01/2026
7272 Vizualizări

Una dintre cele mai importante artere din Glodeni - strada „300 de Ani” va fi reparată capital. Primarul Stela Onuțu (Partidul Nostru): Este un proiect mult așteptat de comunitate!
08/01/2026
7167 Vizualizări

Partidul Nostru a calculat: Tariful corect la gaze trebuie să fie de 13,8 lei
30/01/2026
6707 Vizualizări
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a prezentat în Parlament moțiunea simplă împotriva politicilor în domeniul energetic
05/02/2026
6623 Vizualizări

Deputatul Partidului Nostru, Nicolae Margarint, semnalează probleme grave în gestionarea drepturilor de autor și sesizează AGEPI și CNA
14/01/2026
6168 Vizualizări

Primarul orașului Drochia, Nina Cereteu (Partidul Nostru), despre realizările anului 2025: Am investit în proiecte pentru oameni, în infrastructură, mediu și dezvoltarea orașului!
05/01/2026
5531 Vizualizări








