Alexandr Petkov: Parteneriatele internaționale sunt un instrument real pentru modernizarea europeană a municipiului Bălți








02.03.2026
∙
2217 Vizualizări
Municipiul Bălți a găzduit, în aceste zile, vizite oficiale importante, care confirmă deschiderea orașului spre cooperare regională și internațională. Primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov, este sigur că parteneriatele externe reprezintă un instrument real pentru modernizarea orașului.
Pentru prima dată, municipiul Bălți a avut onoarea să-l primească pe primarul orașului polonez Płock, Andrzej Nowakowski. Acordul de parteneriat dintre cele două municipii a fost semnat acum 25 de ani, iar dezvoltarea rapidă pe care o cunoaște în ultimii ani orașul polonez este un exemplu util pentru Bălți. Potrivit lui Alexandr Petkov, politica de deschidere și cooperare promovată de administrația locală pentru modernizarea orașului a primit un răspuns cald din partea colegilor polonezi.
„Anul trecut, echipa de fotbal pentru copii din Bălți a participat în premieră la tradiționalul turneu din Płock, iar această experiență a fost de neuitat pentru fiecare tânăr sportiv. Ne-am înțeles că și în acest an fotbaliștii noștri vor merge la Płock pentru a-și demonstra măiestria și a-și face noi prieteni”, a menționat primarul.
În aceste zile, Alexandr Petkov s-a întâlnit și cu primarul municipiului Botoșani, Cosmin Ionuț Andrei, aflat, de asemenea, în prima sa vizită la Bălți.
„Am propus să facem un pas înainte și să trecem la un nou nivel al parteneriatului nostru prin semnarea unui Acord de înfrățire, care să consolideze și mai mult legătura dintre cele două municipii. Sunt convins că, împreună, putem realiza proiecte frumoase și utile pentru locuitorii noștri”, a declarat Alexandr Petkov.
De menționat că ambii primari, precum și delegații din Hmelnițkii, Solotvino, Cernăuți (Ucraina); Focșani, Smârdan, Vaslui (România) dar și alți numeroși oaspeți ai capitalei nordului, au participat la deschiderea Programului „Bălți – Capitala Tineretului 2026”. Printre invitați s-au numărat reprezentanți ai misiunilor diplomatice din Polonia, Ucraina și România.
Comentarii
Postări Populare

Alexandr Berlinschii anunță consultări publice la Parlament pe modificarea Legii cetățeniei
06/02/2026
10935 Vizualizări

85 de voturi pentru proiectul de lege al Partidului Nostru privind majorarea plafonului de înregistrare ca plătitor de TVA
05/02/2026
10206 Vizualizări

În 2026, orașul Fălești va face investiții importante în infrastructură. Primarul Alexandr Severin (Partidul Nostru): Sunt proiecte cu impact durabil - ne gândim și la ziua de mâine!
09/01/2026
7327 Vizualizări

Una dintre cele mai importante artere din Glodeni - strada „300 de Ani” va fi reparată capital. Primarul Stela Onuțu (Partidul Nostru): Este un proiect mult așteptat de comunitate!
08/01/2026
7214 Vizualizări

Partidul Nostru a calculat: Tariful corect la gaze trebuie să fie de 13,8 lei
30/01/2026
6756 Vizualizări
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a prezentat în Parlament moțiunea simplă împotriva politicilor în domeniul energetic
05/02/2026
6687 Vizualizări

Deputatul Partidului Nostru, Nicolae Margarint, semnalează probleme grave în gestionarea drepturilor de autor și sesizează AGEPI și CNA
14/01/2026
6209 Vizualizări

Primarul orașului Drochia, Nina Cereteu (Partidul Nostru), despre realizările anului 2025: Am investit în proiecte pentru oameni, în infrastructură, mediu și dezvoltarea orașului!
05/01/2026
5583 Vizualizări








