Comisia pentru Situații Excepționale a municipiului Bălți întreprinde măsuri urgente și pe termen lung pentru gestionarea crizei în legătură cu alunecările de teren

post-main-content

11.09.2024

722 Vizualizări

Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a municipiului Bălți a instituit stare de urgență din cauza alunecărilor de teren pe strada Sfântul Nicolae provocate de lucrările de reparații a apeductului efectuate de ÎM „Regia Apă-Canal Bălți”. Datorită reacției operative a serviciilor, s-a evitat pierderea de vieți omenești. La acest moment, nu se poate determina cu exactitate mărimea pagubelor provocate de acest incident.

 

Comisia a adoptat o serie de măsuri pe termen scurt și lung pentru gestionarea crizei. În primul rând, au fost evacuate persoanele a căror gospodării se află în zona de risc și le-a fost oferit adăpost. De asemenea, strada Sfântul Nicolae a fost închisă pentru circulația tuturor tipurilor de vehicule, pentru a preveni eventuale accidente.

 

Toate serviciile implicate acționează prompt pentru ameliorarea situației și pentru prevenirea extinderii problemelor. Situația se află sub controlul permanent al Primarului Alexandr Petkov, Președinte al CSE, și al Primăriei municipiului Bălți, precum și al instituțiilor de profil care colaborează în limitele competențelor lor.

Comentarii

Pentru a scrie comentariu aveti nevoie de logare

Urmăriți-ne

Social mediaSocial mediaSocial mediaSocial mediaSocial mediaSocial media

Newsletter

Abonează-te la newsletter-ul nostru și primește o selecție de articole interesante în fiecare săptămână

Articole recente

Logo Partidul Nostru

Partidul Nostru este formațiune politică extraparlamentară de opoziție, poziționându-ne ca un partid pro-moldovenesc care pledează pentru o politică externă balansată între Est și Vest. Suntem convinși că pentru Republica Moldova, astăzi, este primordială nu geopolitica, ci rezolvarea problemelor țării și ale cetățenilor ei.

Partidul nostru Noutati

© PARTIDUL POLITIC PARTIDUL NOSTRU, 2026. TOATE DREPTURILE REZERVATE