Compensațiile pentru iarnă, încă neclare. PAS s-a opus audierii ministrei Muncii, la cererea Partidului Nostru

22.10.2026
∙
3 Vizualizări
Cu mai puțin de două săptămâni până la începutul lunii noiembrie, autoritățile nu au anunțat încă regulile după care vor fi acordate compensațiile pentru încălzire. Deși cererile vor putea fi depuse începând cu data de 2 noiembrie, oamenii nu știu deocamdată cine va beneficia de ajutor, ce criterii trebuie să îndeplinească și ce parte din facturi va fi acoperită de stat.
În acest context, deputatul Partidului Nostru, Nicolae Margarint, a solicitat joi, în plenul Parlamentului, audierea ministrei Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, pentru a afla ce ajutor pregătește Guvernul pentru populație și ce măsuri ia pentru combaterea sărăciei. Solicitarea a fost respinsă de majoritatea parlamentară PAS.
„Din 2 noiembrie, oamenii vor putea depune cereri pentru compensații. Dar până acum nu știm cine va primi acest ajutor, câți bani vor fi oferiți și cum se vor calcula sumele. Mai ales, vrem să știm dacă banii vor ajunge la oamenii care au cea mai mare nevoie de ei”, a declarat parlamentarul.
Margarint a atras atenția și asupra datelor privind sărăcia în Republica Moldova. Potrivit statisticilor pentru anul 2025, aproape fiecare al treilea locuitor trăia în sărăcie. În rândul copiilor, rata sărăciei a fost de 31,4%, iar la sate a ajuns la 43,5%. În gospodăriile cu trei sau mai mulți copii, indicatorul a constituit 41,5%.
Deputatul a cerut explicații despre ajutoarele oferite în prezent și dacă acestea sunt suficiente pentru familiile care abia reușesc să-și acopere cheltuielile de zi cu zi. Totodată, a propus ca Guvernul să ia în calcul acordarea unui ajutor lunar suplimentar familiilor cu venituri mici care cresc trei sau mai mulți copii.
O altă solicitare a vizat schimbarea regulilor de acordare a ajutorului social.
„Nu este normal ca o familie care abia își duce traiul să rămână fără ajutor doar pentru că nu se încadrează în anumite condiții”, a subliniat Nicolae Margarint.
După respingerea solicitării de audiere, deputatul a anunțat că va continua să ceară explicații și măsuri pentru sprijinirea familiilor cu venituri mici.
„Iarna se apropie, facturile vor crește, dar cetățenii încă nu știu pe ce ajutor pot conta. […] Oamenii nu își pot plăti facturile și nu își pot hrăni copiii cu promisiuni”, a mai declarat parlamentarul.
Comentarii
Postări Populare

Alexandr Berlinschii anunță consultări publice la Parlament pe modificarea Legii cetățeniei
06/02/2026
10944 Vizualizări

85 de voturi pentru proiectul de lege al Partidului Nostru privind majorarea plafonului de înregistrare ca plătitor de TVA
05/02/2026
10217 Vizualizări

În 2026, orașul Fălești va face investiții importante în infrastructură. Primarul Alexandr Severin (Partidul Nostru): Sunt proiecte cu impact durabil - ne gândim și la ziua de mâine!
09/01/2026
7346 Vizualizări

Una dintre cele mai importante artere din Glodeni - strada „300 de Ani” va fi reparată capital. Primarul Stela Onuțu (Partidul Nostru): Este un proiect mult așteptat de comunitate!
08/01/2026
7222 Vizualizări

Partidul Nostru a calculat: Tariful corect la gaze trebuie să fie de 13,8 lei
30/01/2026
6764 Vizualizări
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a prezentat în Parlament moțiunea simplă împotriva politicilor în domeniul energetic
05/02/2026
6696 Vizualizări

Deputatul Partidului Nostru, Nicolae Margarint, semnalează probleme grave în gestionarea drepturilor de autor și sesizează AGEPI și CNA
14/01/2026
6218 Vizualizări

Primarul orașului Drochia, Nina Cereteu (Partidul Nostru), despre realizările anului 2025: Am investit în proiecte pentru oameni, în infrastructură, mediu și dezvoltarea orașului!
05/01/2026
5594 Vizualizări








