COMUNICAT DE PRESĂ: Partidul Nostru, împreună cu toată opoziția parlamentară, solicită o întrevedere de urgență cu partenerii internaționali privind reforma justiției

13.03.2026
∙
1011 Vizualizări
Partidul Nostru anunță că, împreună cu toate partidele de opoziție din Parlamentul Republicii Moldova, a semnat și a expediat o adresare comună către reprezentanții Uniunii Europene, Consiliului Europei, Statelor Unite ale Americii, Marii Britanii, Franței, Germaniei, Olandei, Lituaniei și Organizației Națiunilor Unite acreditați în Republica Moldova.
În adresarea comună, solicităm organizarea unei întrevederi de urgență pentru a discuta evoluțiile recente legate de reforma justiției, după ce majoritatea parlamentară a modificat regulile de numire a membrilor în comisiile de vetting.
Credem că schimbarea regulilor în plin proces de reformă ridică semne serioase de întrebare privind transparența și corectitudinea procedurilor, precum și respectarea principiilor statului de drept.
Partidul Nostru subliniază că o reformă reală a justiției trebuie să fie bazată pe consens larg, pe respectarea standardelor europene și pe implicarea tuturor actorilor politici și instituționali relevanți.
Partidul Nostru își reafirmă disponibilitatea de a susține o reformă autentică a justiției, însă nu va accepta politizarea acestui proces și transformarea lui într-un instrument de control politic asupra sistemului judecătoresc.
Vedeți AICI textul integral al adresării.
Comentarii
Postări Populare

Alexandr Berlinschii anunță consultări publice la Parlament pe modificarea Legii cetățeniei
06/02/2026
10935 Vizualizări

85 de voturi pentru proiectul de lege al Partidului Nostru privind majorarea plafonului de înregistrare ca plătitor de TVA
05/02/2026
10206 Vizualizări

În 2026, orașul Fălești va face investiții importante în infrastructură. Primarul Alexandr Severin (Partidul Nostru): Sunt proiecte cu impact durabil - ne gândim și la ziua de mâine!
09/01/2026
7327 Vizualizări

Una dintre cele mai importante artere din Glodeni - strada „300 de Ani” va fi reparată capital. Primarul Stela Onuțu (Partidul Nostru): Este un proiect mult așteptat de comunitate!
08/01/2026
7214 Vizualizări

Partidul Nostru a calculat: Tariful corect la gaze trebuie să fie de 13,8 lei
30/01/2026
6756 Vizualizări
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a prezentat în Parlament moțiunea simplă împotriva politicilor în domeniul energetic
05/02/2026
6687 Vizualizări

Deputatul Partidului Nostru, Nicolae Margarint, semnalează probleme grave în gestionarea drepturilor de autor și sesizează AGEPI și CNA
14/01/2026
6209 Vizualizări

Primarul orașului Drochia, Nina Cereteu (Partidul Nostru), despre realizările anului 2025: Am investit în proiecte pentru oameni, în infrastructură, mediu și dezvoltarea orașului!
05/01/2026
5583 Vizualizări








