Comunicat de presă

12.05.2026
∙
1092 Vizualizări
Fracțiunea Partidului Nostru a înregistrat proiectul de hotărâre privind constituirea unei comisii parlamentare de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor incidentelor grave, deceselor, cazurilor de suicid, vătămărilor și altor situații de risc produse în cadrul Armatei Naționale și al instituțiilor subordonate Ministerului Apărării.
Inițiativa vine în contextul tragediei grave produse într-o unitate militară din Cahul, unde un adolescent de 16 ani și-a pierdut viața în circumstanțe neclare, iar un militar a fost rănit.
Considerăm inadmisibil faptul că instituțiile statului au oferit versiuni contradictorii într-un caz atât de grav. Inițial, opinia publică a fost informată că minorul ar fi decedat în urma unei stări de șoc, iar ulterior Poliția a anunțat că, potrivit concluziilor preliminare ale medicului legist, adolescentul ar fi fost pătruns de glonț.
Această diferență între prima versiune comunicată public și informațiile apărute ulterior ridică semne serioase de întrebare privind transparența instituțională și modul în care este gestionată comunicarea publică într-un caz atât de sensibil.
Mai grav, în această tragedie și-a pierdut viața un minor, o persoană civilă, care nu trebuia să fie expusă niciunui risc generat de manipularea armamentului într-o unitate militară. Statul este obligat să explice cine poartă responsabilitatea și dacă au fost respectate regulile privind securitatea armamentului și accesul persoanelor civile.
Fracțiunea Partidului Nostru consideră că simpla anunțare a unei anchete de serviciu nu este suficientă. Parlamentul are obligația de a exercita control parlamentar asupra modului în care sunt gestionate asemenea cazuri și asupra măsurilor luate pentru prevenirea unor noi tragedii.
Comisia parlamentară de anchetă urmează să examineze atât circumstanțele tragediei de la Cahul, cât și toate incidentele grave produse în Armata Națională în ultimii ani, inclusiv cazuri de deces, suicid, răniri cu arma din dotare, violență și alte situații care ridică semne de întrebare privind siguranța militarilor și responsabilitatea conducerii Ministerului Apărării.
Fracțiunea Partidului Nostru solicită prezentarea tuturor informațiilor reale despre acest caz, audierea conducerii Ministerului Apărării și a instituțiilor implicate, precum și identificarea și sancționarea persoanelor responsabile pentru eventualele încălcări admise și pentru modul în care a fost gestionată această tragedie.
Comentarii
Postări Populare

Alexandr Berlinschii anunță consultări publice la Parlament pe modificarea Legii cetățeniei
06/02/2026
10897 Vizualizări

85 de voturi pentru proiectul de lege al Partidului Nostru privind majorarea plafonului de înregistrare ca plătitor de TVA
05/02/2026
10161 Vizualizări

În 2026, orașul Fălești va face investiții importante în infrastructură. Primarul Alexandr Severin (Partidul Nostru): Sunt proiecte cu impact durabil - ne gândim și la ziua de mâine!
09/01/2026
7286 Vizualizări

Una dintre cele mai importante artere din Glodeni - strada „300 de Ani” va fi reparată capital. Primarul Stela Onuțu (Partidul Nostru): Este un proiect mult așteptat de comunitate!
08/01/2026
7175 Vizualizări

Partidul Nostru a calculat: Tariful corect la gaze trebuie să fie de 13,8 lei
30/01/2026
6713 Vizualizări
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a prezentat în Parlament moțiunea simplă împotriva politicilor în domeniul energetic
05/02/2026
6639 Vizualizări

Deputatul Partidului Nostru, Nicolae Margarint, semnalează probleme grave în gestionarea drepturilor de autor și sesizează AGEPI și CNA
14/01/2026
6174 Vizualizări

Primarul orașului Drochia, Nina Cereteu (Partidul Nostru), despre realizările anului 2025: Am investit în proiecte pentru oameni, în infrastructură, mediu și dezvoltarea orașului!
05/01/2026
5537 Vizualizări








