Constantin Cuiumju, despre anunțul ministrului Mediului privind intensificarea controalelor la proveniența lemnului: „Lăsați oamenii în pace! Uitați-vă în propria curte, acolo sunt întrebările!”

15.09.2026
∙
85 Vizualizări
În loc să verifice lemnele oamenilor, autoritățile ar trebui să se concentreze pe problemele din propriul sistem și pe modul în care este gestionat fondul forestier. Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, membru al Comisiei economie, buget și finanțe, susține că oamenii care își fac rezerve de lemne pentru a-și încălzi locuințele nu trebuie tratați ca suspecți. Declarația vine după anunțul ministrului Mediului, Gheorghe Hajder, potrivit căruia vor fi intensificate controalele la nivel național privind proveniența lemnului.
„Domnule ministru, după cinci ani de guvernare a celor din care faceți și dumneavoastră parte, gazul a ajuns la 23 de lei și riscă să ajungă și mai scump. Oamenii sunt nevoiți să se încălzească cu lemne, pentru că nu au altă posibilitate și trebuie să treacă iarna cumva. Iar dumneavoastră veniți și spuneți că vor fi intensificate controalele pe tot lanțul, inclusiv la lemnele care sunt depozitate în curțile oamenilor, și le cereți cetățenilor să păstreze facturile și bonurile pentru a demonstra proveniența lemnului. Eu vă întreb: de ce trebuie cetățeanul să demonstreze că nu este hoț de pădure? De ce omul care și-a cumpărat lemne pentru iarnă trebuie să fie tratat ca un suspect?”, a declarat Cuiumju.
Parlamentarul a făcut referire la articolul 21 din Constituția Republicai Moldova, care spune clar că orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăția sa va fi dovedită legal. Potrivit deputatului, statul trebuie să demonstreze vinovăția, nu cetățeanul să demonstreze că este nevinovat.
Constantin Cuiumju susține că autoritățile ar trebui să-și concentreze controalele asupra instituțiilor și angajaților responsabili de administrarea fondului forestier, nu asupra oamenilor care își pregătesc lemne pentru sezonul rece.
„Uitați-vă în primul rând în propria curte, domnule ministru. Uitați-vă la ceea ce se întâmplă în sistemul pe care îl aveți în subordine. La Ghidighici, de exemplu, au dispărut peste 1.000 de copaci și 567 de mii de lei din sistemul aflat în subordinea ministerului. La Hîncești-Silva, procurorii au ridicat sute de mii de euro de la conducerea unui ocol silvic, în cadrul unui dosar în care sunt investigate fapte de delapidare. La Tighina, angajați ai sistemului silvic lucrau mână în mână cu inspectorii care trebuiau să-i controleze. Acolo trebuie să faceți ordine. Acolo trebuie să fie controale. Nu în curțile oamenilor care și-au cumpărat câțiva metri steri de lemne ca să poată încălzi casa în timpul iernii”, a punctat deputatul.
Cuiumju a criticat și modul în care sunt gestionate fondurile destinate sectorului forestier și a pus la îndoială eficiența unor proiecte de împădurire promovate de autorități.
„Ne-ați arătat cu camerele de luat vederi cum mergeți la Mălăiești, raionul Orhei, și plantați 200 de mii de puieți. Au venit miniștri, delegații, s-au făcut poze, s-a filmat. Iar peste un an mergem acolo și nu mai este nimic. Unde sunt acei puieți? Unde sunt banii cheltuiți? Cine răspunde pentru ceea ce se întâmplă?”, a mai spus parlamentarul.
În final, deputatul Partidului Nostru i-a cerut ministrului Mediului să renunțe la presiunile asupra cetățenilor și să se concentreze asupra problemelor din sistemul pe care îl gestionează:
„Domnule ministru, lăsați lemnele oamenilor în pace și uitați-vă în propria curte, la angajații de la Moldsilva. Nu transformați cetățeanul care încearcă să-și încălzească familia într-un suspect și nu-i cereți să demonstreze că nu a furat pădurea. Respectați Constituția, respectați oamenii care muncesc și își cumpără legal lemne pentru iarnă. Opriți presiunile asupra populației și rezolvați mai întâi corupția și problemele din propriul sistem. Acolo sunt întrebările la care trebuie să răspundeți”.
Comentarii
Postări Populare

Alexandr Berlinschii anunță consultări publice la Parlament pe modificarea Legii cetățeniei
06/02/2026
10565 Vizualizări

85 de voturi pentru proiectul de lege al Partidului Nostru privind majorarea plafonului de înregistrare ca plătitor de TVA
05/02/2026
9822 Vizualizări

În 2026, orașul Fălești va face investiții importante în infrastructură. Primarul Alexandr Severin (Partidul Nostru): Sunt proiecte cu impact durabil - ne gândim și la ziua de mâine!
09/01/2026
6935 Vizualizări

Una dintre cele mai importante artere din Glodeni - strada „300 de Ani” va fi reparată capital. Primarul Stela Onuțu (Partidul Nostru): Este un proiect mult așteptat de comunitate!
08/01/2026
6886 Vizualizări

Partidul Nostru a calculat: Tariful corect la gaze trebuie să fie de 13,8 lei
30/01/2026
6402 Vizualizări
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a prezentat în Parlament moțiunea simplă împotriva politicilor în domeniul energetic
05/02/2026
6311 Vizualizări

Deputatul Partidului Nostru, Nicolae Margarint, semnalează probleme grave în gestionarea drepturilor de autor și sesizează AGEPI și CNA
14/01/2026
5879 Vizualizări

Primarul orașului Drochia, Nina Cereteu (Partidul Nostru), despre realizările anului 2025: Am investit în proiecte pentru oameni, în infrastructură, mediu și dezvoltarea orașului!
05/01/2026
5249 Vizualizări








