Deputata Partidului Nostru, Stela Onuțu, primar de Glodeni, a cerut viitorului Guvern sprijin pentru businessul local

31.10.2025
∙
83975 Vizualizări
Deputata Partidului Nostru, Stela Onuțu, primarul orașului Glodeni, a cerut, în plenul Parlamentului, ca autoritățile să sprijine mai mult businessul local și să stimuleze revenirea diasporei pentru a investi în economie. Adresându-se candidatului la funcția prim-ministru, Alexandru Munteanu, ea a avertizat că politica bugetar-fiscală actuală creează dificultăți întreprinderilor din teritoriu.
„Aveți în plan să faceți tot posibilul ca să motivați diaspora, specialiștii plecați peste hotare, să vină să investească acasă, pentru a dezvolta economia țării noastre? Știți foarte bine că orice business local reprezintă, pentru administrațiile publice locale, o sursă de venit, de dezvoltare și de performanță. Nu în ultimul rând, acoperim cheltuielile strict necesare ale localităților noastre. Observăm o scădere a agenților economici; multe afaceri se închid, iar unul dintre factorii de bază este politica bugetar-fiscală a statului. Cum vedeți, pe termen scurt și mediu, susținerea businessului local în Republica Moldova?”, l-a întrebat Stela Onuțu pe Alexandru Munteanu.
Munteanu a fost de acord că este o întrebare foarte bună și că este foarte importantă încurajarea businessului mic și mijlociu.
„Moldovenii care au lucrat în diaspora – în Italia, Franța etc. – se întorc aici și, cu mici excepții, aduc câștiguri. Trebuie să îi ajutăm să nu investească doar în apartamente, mașini și case, ci să deschidă și câte un business aici. Procesul trebuie să fie simplu și transparent.”, a declarat Alexandru Munteanu.
De menționat că, în mandatul Stelei Onuțu de primar al orașului Glodeni, s-a reușit crearea Platformei Industriale Multifuncționale, cu obiectivul de a constitui un motor de dezvoltare economică locală. Autoritățile locale încurajează investitorii să se stabilească aici, însă este nevoie și de stimulare din partea autorităților centrale.
Comentarii
Postări Populare

Alexandr Berlinschii anunță consultări publice la Parlament pe modificarea Legii cetățeniei
06/02/2026
10935 Vizualizări

85 de voturi pentru proiectul de lege al Partidului Nostru privind majorarea plafonului de înregistrare ca plătitor de TVA
05/02/2026
10206 Vizualizări

În 2026, orașul Fălești va face investiții importante în infrastructură. Primarul Alexandr Severin (Partidul Nostru): Sunt proiecte cu impact durabil - ne gândim și la ziua de mâine!
09/01/2026
7327 Vizualizări

Una dintre cele mai importante artere din Glodeni - strada „300 de Ani” va fi reparată capital. Primarul Stela Onuțu (Partidul Nostru): Este un proiect mult așteptat de comunitate!
08/01/2026
7214 Vizualizări

Partidul Nostru a calculat: Tariful corect la gaze trebuie să fie de 13,8 lei
30/01/2026
6756 Vizualizări
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a prezentat în Parlament moțiunea simplă împotriva politicilor în domeniul energetic
05/02/2026
6687 Vizualizări

Deputatul Partidului Nostru, Nicolae Margarint, semnalează probleme grave în gestionarea drepturilor de autor și sesizează AGEPI și CNA
14/01/2026
6209 Vizualizări

Primarul orașului Drochia, Nina Cereteu (Partidul Nostru), despre realizările anului 2025: Am investit în proiecte pentru oameni, în infrastructură, mediu și dezvoltarea orașului!
05/01/2026
5583 Vizualizări








