Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii: „Amalgamarea voluntară este folosită ca paravan pentru o reformă impusă politic”

15.07.2026
∙
476 Vizualizări
Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, susține că procesul de reorganizare a administrației publice locale este prezentat în mod eronat drept o amalgamare voluntară, în timp ce, în realitate, în multe cazuri deciziile sunt influențate de presiuni și interese politice. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la Realitatea TV.
„Nu este o reformă a administrației publice locale. Ceea ce ni se spune la televizor, că vorbim despre amalgamare voluntară, nu este amalgamare voluntară. Acolo se vorbește despre presiuni, despre intimidări, ca această reformă să fie făcută sub denumirea de amalgamare voluntară”, a declarat Berlinschii.
Potrivit deputatului, în numeroase localități dorința cetățenilor nu este reflectată în deciziile adoptate de autoritățile locale, iar guvernarea ar urmări, prin această reformă, obiective politice.
„Încearcă să-și mențină actualele funcții de primari și, în același timp, să redeseneze alte regiuni pentru a-i înlătura pe primarii actuali”, a afirmat parlamentarul.
Alexandr Berlinschii a comparat procesul actual cu fostul sistem al circumscripțiilor uninominale, despre care spune că era configurat în funcție de interese electorale.
„Haideți să ne aducem aminte de alegerile pe circumscripții uninominale, când circumscripțiile erau desenate în funcție de preferințele alegătorilor. Cu regret, cam asta are loc acum sub denumirea de amalgamare voluntară”, a spus deputatul.
În sprijinul afirmațiilor sale, Berlinschii a oferit exemplul unei localități din raionul Leova, unde, potrivit lui, majoritatea locuitorilor și-ar fi dorit amalgamarea cu orașul Leova, însă conducerea locală ar fi promovat o altă opțiune.
„Am fost într-o localitate din raionul Leova, unde majoritatea locuitorilor doreau amalgamarea cu orașul Leova. Dar primarul și opt consilieri din partea PAS spuneau că localitatea trebuie să se amalgameze cu Filipeni”, a declarat acesta.
Deputatul a adăugat că situații similare ar exista și în raioanele Dondușeni și Fălești și a susținut că procesul de amalgamare este influențat de interese politice, nu de voința cetățenilor.
Comentarii
Postări Populare

Alexandr Berlinschii anunță consultări publice la Parlament pe modificarea Legii cetățeniei
06/02/2026
10935 Vizualizări

85 de voturi pentru proiectul de lege al Partidului Nostru privind majorarea plafonului de înregistrare ca plătitor de TVA
05/02/2026
10206 Vizualizări

În 2026, orașul Fălești va face investiții importante în infrastructură. Primarul Alexandr Severin (Partidul Nostru): Sunt proiecte cu impact durabil - ne gândim și la ziua de mâine!
09/01/2026
7327 Vizualizări

Una dintre cele mai importante artere din Glodeni - strada „300 de Ani” va fi reparată capital. Primarul Stela Onuțu (Partidul Nostru): Este un proiect mult așteptat de comunitate!
08/01/2026
7214 Vizualizări

Partidul Nostru a calculat: Tariful corect la gaze trebuie să fie de 13,8 lei
30/01/2026
6756 Vizualizări
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a prezentat în Parlament moțiunea simplă împotriva politicilor în domeniul energetic
05/02/2026
6687 Vizualizări

Deputatul Partidului Nostru, Nicolae Margarint, semnalează probleme grave în gestionarea drepturilor de autor și sesizează AGEPI și CNA
14/01/2026
6209 Vizualizări

Primarul orașului Drochia, Nina Cereteu (Partidul Nostru), despre realizările anului 2025: Am investit în proiecte pentru oameni, în infrastructură, mediu și dezvoltarea orașului!
05/01/2026
5583 Vizualizări








