Deputatul Partidului Nostru Alexandr Berlinschii: Mă interesează mai puțin cum gestionează PAS criza de imagine, mă interesează că nota de plată este achitată de cetățeni

10.07.2026
∙
524 Vizualizări
Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, a declarat că scandalurile privind salariile foarte mari încasate de rudele unor reprezentanți ai puterii nu reprezintă doar o problemă de imagine pentru PAS, ci una ce ține de modul în care sunt cheltuiți banii contribuabililor.
În cadrul emisiunii de la TV8, parlamentarul a subliniat că întreținerea funcționarilor remunerați cu salarii nejustificat de mari este suportată din banii cetățenilor Republicii Moldova.
„Pe mine mă interesează mai puțin cum gestionează PAS criza de imagine. Pe mine mă interesează mult mai mult faptul că această notă de plată este achitată de cetățeni”, a declarat Alexandr Berlinschii.
Potrivit deputatului, societatea are dreptul să primească explicații privind nivelul salariilor acordate unor angajați ai instituțiilor de stat.
„Unde ați mai văzut un șofer cu un salariu de 70 de mii de lei pe lună? Sau o persoană responsabilă de comunicarea publică, remunerată cu peste 100 de mii de lei? Sunt banii cetățenilor, ai contribuabililor Republicii Moldova”, a menționat parlamentarul.
Berlinschii a criticat și reacția conducerii țării la scandalul izbucnit, comentând declarațiile președintelui Parlamentului, Igor Grosu, pe care le-a calificat drept o încercare de a evita asumarea responsabilității.
„Conducerea a adoptat politica struțului, prefăcându-se că nu s-a întâmplat nimic. Mai mult, reprezentanții puterii încearcă să convingă societatea că nu au știut nimic, deși se află la guvernare de peste cinci ani. Este o atitudine total iresponsabilă”, a declarat deputatul Partidului Nostru.
Comentarii
Postări Populare

Alexandr Berlinschii anunță consultări publice la Parlament pe modificarea Legii cetățeniei
06/02/2026
10926 Vizualizări

85 de voturi pentru proiectul de lege al Partidului Nostru privind majorarea plafonului de înregistrare ca plătitor de TVA
05/02/2026
10196 Vizualizări

În 2026, orașul Fălești va face investiții importante în infrastructură. Primarul Alexandr Severin (Partidul Nostru): Sunt proiecte cu impact durabil - ne gândim și la ziua de mâine!
09/01/2026
7315 Vizualizări

Una dintre cele mai importante artere din Glodeni - strada „300 de Ani” va fi reparată capital. Primarul Stela Onuțu (Partidul Nostru): Este un proiect mult așteptat de comunitate!
08/01/2026
7203 Vizualizări

Partidul Nostru a calculat: Tariful corect la gaze trebuie să fie de 13,8 lei
30/01/2026
6742 Vizualizări
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a prezentat în Parlament moțiunea simplă împotriva politicilor în domeniul energetic
05/02/2026
6671 Vizualizări

Deputatul Partidului Nostru, Nicolae Margarint, semnalează probleme grave în gestionarea drepturilor de autor și sesizează AGEPI și CNA
14/01/2026
6199 Vizualizări

Primarul orașului Drochia, Nina Cereteu (Partidul Nostru), despre realizările anului 2025: Am investit în proiecte pentru oameni, în infrastructură, mediu și dezvoltarea orașului!
05/01/2026
5570 Vizualizări








