După cinci ani de guvernare, PAS se justifică prin lipsa resurselor pentru majorarea salariilor bugetarilor. Alexandr Berlinschii: „În campanie, ați promis lapte și miere, acum creșterea economică e mai puțină cât grăsimea din chefir”

După cinci ani de guvernare, PAS se justifică prin lipsa resurselor pentru majorarea salariilor bugetarilor. Alexandr Berlinschii: „În campanie, ați promis lapte și miere, acum creșterea economică e mai puțină cât grăsimea din chefir”

21.10.2026

∙

30 Vizualizări

După cinci ani la guvernare, PAS invocă lipsa resurselor financiare pentru a justifica imposibilitatea majorării salariilor angajaților din sectorul bugetar. Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, a amintit de promisiunile electorale privind creșterea economică: „În campania electorală, când mergeați, aveați impresia că mâine, gata, e lapte și miere pe stradă. Dar acum avem o creștere economică nici cât grăsimea unui chefir”.

În cadrul emisiunii „Rezoomat” de la Realitatea TV, deputatul PAS, Igor Chiriac, a declarat că majorarea salariilor bugetarilor ar necesita aproximativ cinci miliarde de lei suplimentar și că statul nu trebuie să se împrumute pentru a achita salarii pe care nu le poate susține pe termen lung.

„Stăm aici în studio și auzim doar scuze. Scuze că este o povară. În campania electorală, când mergeați, aveai impresia că mâine, gata, e lapte și miere pe stradă. În modul cel mai serios, vorbeați că o să fie dezvoltare, că o să fie creștere economică, cu câți procente spuneați. Dar acum avem o creștere economică nici cât grăsimea unui chefir”, a declarat Alexandr Berlinschii.

Deputatul Partidului Nostru a atras atenția și asupra creșterii datoriei de stat, care s-a dublat în ultimii cinci ani.

„S-a dublat datoria de stat. În 2021 era de 73 de miliarde, acum e peste 140 de miliarde în cinci ani de zile”, a afirmat Berlinschii.

Acesta a pus la îndoială argumentul potrivit căruia Ministerul Finanțelor trebuie să identifice resursele necesare, întrebând de ce, după cinci ani de guvernare PAS, nu există deja soluții, în condițiile în care ministra Finanțelor face parte din echipa guvernamentală.

Berlinschii a criticat și măsurile luate în privința profesorilor, reproșând autorităților că au majorat salariile miniștrilor, în timp ce cadrelor didactice le-au oferit doar o mie de lei.

„S-au mărit salariile la miniștri. Dar profesorilor le-ați dat o pomană, ca să stingeți pojarul, și v-ați bătut joc de ei cu această mie de lei”, a declarat deputatul.

Comentarii

Pentru a scrie comentariu aveti nevoie de logare

Articole recente