Echipa lui Renato Usatîi, alături de drochieni și de primara Nina Cereteu la Hramul orașului

29.08.2026
∙
440 Vizualizări
Echipa lui Renato Usatîi — deputați și primari, reprezentanți ai Partidului Nostru, a fost alături de drochieni și de primara orașului Drochia, Nina Cereteu, la Hramul localității. Reprezentanții administrațiilor publice locale și deputații aleși din partea Partidului Nostru au transmis mesaje de felicitare locuitorilor orașului, vorbind despre dezvoltarea comunității, despre rezultatele administrației locale și despre importanța unei echipe care susține proiectele pentru oameni.
Renato Usatîi i-a felicitat pe locuitorii orașului Drochia, precum și pe cei din toate localitățile care au sărbătorit Hramul pe 28 august, dorindu-le prosperitate și bunăstare.
„În multe localități este sărbătorit Hramul, inclusiv în orașul la care țin mult – Drochia. Doresc oamenilor multă sănătate, belșug și fericire în familii”, a transmis Renato Usatîi.
Pentru locuitorii orașului Drochia, Hramul reprezintă nu doar o zi de sărbătoare, ci și un moment de reunire a comunității și de reafirmare a legăturii oamenilor cu localitatea. Primara orașului Drochia, Nina Cereteu, a evidențiat rolul oamenilor în dezvoltarea orașului și și-a exprimat dorința ca Drochia să rămână un loc în care oamenii se simt acasă.
„Hramul orașului ne adună an de an, nu doar pentru a sărbători, ci și pentru a ne aminti că puterea unui oraș stă în oamenii săi, în bunătatea lor, în munca lor, în grija față de cel de alături și în dragostea pentru locul în care trăiesc. Doresc ca Drochia să rămână un oraș în care oamenii se simt acasă, copiii își văd viitorul, iar cei plecați își doresc mereu să revină. La mulți ani, Drochia! La mulți ani, dragi drochieni, oriunde v-ați afla! Să ne fie orașul mereu acasă!”, a declarat Nina Cereteu.
Primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov, a remarcat schimbările pe care le observă în Drochia de la an la an și a transmis un mesaj de susținere pentru comunitate.
„Suntem alături de voi, cu echipa lui Renato Usatîi. Mă bucur că, din an în an, Drochia este tot mai frumoasă. Vă doresc fericire și prosperitate orașului vostru. Iar noi, ca vecini, vă vom fi mereu alături”, a spus Alexandr Petkov.
Primara orașului Glodeni, Stela Onuțu, le-a adresat drochienilor urări de pace, liniște și încredere în ziua de mâine, menționând totodată rolul echipei care susține administrația locală.
„Vă dorim pace, liniște, încredere în ziua de mâine și fie ca sărbătoarea care vă reprezintă, această Măicuță Sfântă, Sfânta Maria, să vă fie îngerul călăuzitor. Să vă protejeze și să vă apere de toate relele. Doamna primar, tot respectul! Felicităm și echipa care vă stă în spate. La mulți ani, cu încredere, cu tenacitate și cu pași drepți spre noi realizări pentru localitatea voastră!”, a declarat Stela Onuțu.
Despre importanța unei echipe unite în activitatea administrației locale a vorbit și deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov. Acesta a subliniat că rezultatele unui primar depind inclusiv de sprijinul comunității și al oamenilor care îi sunt alături.
„La mulți ani, Drochia! La mulți ani tuturor drochienilor de pretutindeni! Nu este ușor să fii primar atunci când vrei să faci lucruri frumoase, iar puterea unui primar vine de la comunitatea care îl susține și de la echipa care îi este alături. Astfel, putem face lucruri frumoase în Drochia și în fiecare oraș din Republica Moldova. Vă doresc sănătate, prosperitate și putere!”, a transmis Serghei Ivanov.
La rândul său, Victor Bogatico, primarul orașului Rîșcani, i-a felicitat pe locuitorii orașului Drochia cu ocazia Hramului și a apreciat activitatea primarei Nina Cereteu.
„Vă felicit din inimă cu această frumoasă sărbătoare. Vă doresc tuturor bunătate, sănătate și bucurii. Sunt sigur că primara voastră face totul pentru ca viața fiecărui locuitor al orașului să se schimbe în bine și să fie bunăstare”, a declarat Victor Bogatico.
Deputatul Alexandr Berlinschii a transmis, de asemenea, felicitări locuitorilor orașului Drochia, dar și tuturor comunităților care și-au sărbătorit Hramul pe 28 august.
„Hramul este o zi importantă pentru fiecare comunitate, pentru fiecare familie și pentru toți cei care păstrează cu sfințenie tradițiile și valorile locului. Cu o emoție aparte transmit felicitări locuitorilor din Antonești, raionul Cantemir, localitatea mea de baștină, precum și locuitorilor orașului Drochia, dar și tuturor comunităților care își sărbătoresc astăzi Hramul. Vă doresc tuturor sănătate, pace în familii, belșug în case și cât mai multe bucurii alături de cei dragi”, a transmis Alexandr Berlinschii.
Нramul orașului Drochia a fost astfel un prilej de sărbătoare pentru comunitate, dar și de reafirmare a sprijinului oferit administrației locale de către colegii din Partidul Nostru. Mesajele transmise de deputați și primari au avut în centrul lor sănătatea, pacea, prosperitatea, unitatea comunității și dezvoltarea localităților din Republica Moldova.
Comentarii
Postări Populare

Alexandr Berlinschii anunță consultări publice la Parlament pe modificarea Legii cetățeniei
06/02/2026
10926 Vizualizări

85 de voturi pentru proiectul de lege al Partidului Nostru privind majorarea plafonului de înregistrare ca plătitor de TVA
05/02/2026
10196 Vizualizări

În 2026, orașul Fălești va face investiții importante în infrastructură. Primarul Alexandr Severin (Partidul Nostru): Sunt proiecte cu impact durabil - ne gândim și la ziua de mâine!
09/01/2026
7315 Vizualizări

Una dintre cele mai importante artere din Glodeni - strada „300 de Ani” va fi reparată capital. Primarul Stela Onuțu (Partidul Nostru): Este un proiect mult așteptat de comunitate!
08/01/2026
7203 Vizualizări

Partidul Nostru a calculat: Tariful corect la gaze trebuie să fie de 13,8 lei
30/01/2026
6742 Vizualizări
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a prezentat în Parlament moțiunea simplă împotriva politicilor în domeniul energetic
05/02/2026
6671 Vizualizări

Deputatul Partidului Nostru, Nicolae Margarint, semnalează probleme grave în gestionarea drepturilor de autor și sesizează AGEPI și CNA
14/01/2026
6199 Vizualizări

Primarul orașului Drochia, Nina Cereteu (Partidul Nostru), despre realizările anului 2025: Am investit în proiecte pentru oameni, în infrastructură, mediu și dezvoltarea orașului!
05/01/2026
5568 Vizualizări








