Elena Grițco: Împreună cu echipa Primăriei vom munci în 2025 pentru apărarea intereselor bălțenilor!

24.12.2024
∙
4342 Vizualizări
Pentru prima oară, municipiul Bălți va activa în noul an în baza unui buget provizoriu. Dar și așa consilierii Partidului Nostru, cu sprijinul echipei primăriei vor munci pentru apărarea intereselor bălțenilor. Declarația a fost făcută de președintele fracțiunii Partidului Nostru în Consiliul Municipal Bălți, Elena Grițco, în contextul sabotării procedurii de adoptare a bugetului municipal de către PAS și PSRM.
„Sunt consilier din 2015, și este pentru prima oară când municipiul Bălți rămâne fără buget și va funcționa în baza unui buget provizoriu. În numele colegilor mei, mulțumesc echipei din primărie, aparatului primăriei, care au muncit și au depus efort și suflet. Și sunt sigură că vom munci împreună în 2025 pentru dezvoltarea orașului, pentru apărarea intereselor bălțenilor!”, a declarat Elena Grițco.
Marți, 24 decembrie a fost convocată ședința extraordinară a Consiliului Municipal Bălți în cadrul căreia urma să fie adoptat bugetul municipal pentru 2025. Nici de această dată, consilierii PAS și PSRM, consilierii neafiliați nu s-au prezentat, astfel lăsând orașul fără principalul document financiar. În situația creată, administrația publică locală din Bălți va activa în baza unui buget provizoriu, asigurând continuitatea proceselor în municipiu.
Comentarii
Postări Populare

Alexandr Berlinschii anunță consultări publice la Parlament pe modificarea Legii cetățeniei
06/02/2026
10447 Vizualizări

85 de voturi pentru proiectul de lege al Partidului Nostru privind majorarea plafonului de înregistrare ca plătitor de TVA
05/02/2026
9689 Vizualizări

În 2026, orașul Fălești va face investiții importante în infrastructură. Primarul Alexandr Severin (Partidul Nostru): Sunt proiecte cu impact durabil - ne gândim și la ziua de mâine!
09/01/2026
6793 Vizualizări

Una dintre cele mai importante artere din Glodeni - strada „300 de Ani” va fi reparată capital. Primarul Stela Onuțu (Partidul Nostru): Este un proiect mult așteptat de comunitate!
08/01/2026
6770 Vizualizări

Partidul Nostru a calculat: Tariful corect la gaze trebuie să fie de 13,8 lei
30/01/2026
6259 Vizualizări
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a prezentat în Parlament moțiunea simplă împotriva politicilor în domeniul energetic
05/02/2026
6167 Vizualizări

Deputatul Partidului Nostru, Nicolae Margarint, semnalează probleme grave în gestionarea drepturilor de autor și sesizează AGEPI și CNA
14/01/2026
5756 Vizualizări

Primarul orașului Drochia, Nina Cereteu (Partidul Nostru), despre realizările anului 2025: Am investit în proiecte pentru oameni, în infrastructură, mediu și dezvoltarea orașului!
05/01/2026
5118 Vizualizări
Newsletter
Abonează-te la newsletter-ul nostru și primește o selecție de articole interesante în fiecare săptămână
Partidul Nostru este formațiune politică extraparlamentară de opoziție, poziționându-ne ca un partid pro-moldovenesc care pledează pentru o politică externă balansată între Est și Vest. Suntem convinși că pentru Republica Moldova, astăzi, este primordială nu geopolitica, ci rezolvarea problemelor țării și ale cetățenilor ei.

© PARTIDUL POLITIC PARTIDUL NOSTRU, 2026. TOATE DREPTURILE REZERVATE