Mihail Dobrovolschi, Partidul Nostru: Construcția conductei magistrale de apă de 22 km, care va traversa 6 localități, este un proiect strategic pentru Glodeni







13.06.2025
∙
1620 Vizualizări
Vicepreședintele raionului Glodeni, reprezentantul Partidului Nostru, Mihail Dobrovolschi, califică drept extrem de important proiectul de construcție a unei conducte magistrale de apă cu o lungime de 22 de kilometri și o valoare estimată de 37,58 milioane de lei. Joi, 12 iunie, reprezentanții Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Nord și ai Consiliului Raional Glodeni au semnat contractul respectiv.
În urma implementării noului proiect de alimentare cu apă din raionul Glodeni, vor avea acces la apă potabilă aproximativ 22 de mii de cetățeni, peste 60 de instituții publice și circa 150 de agenți economici din 6 localități, inclusiv centrul raional – orașul Glodeni.
„Desigur, este un proiect important din punct de vedere strategic, care acoperă 6 localități ale raionului, inclusiv orașul Glodeni. De fapt, acest contract prevede implementarea celei de-a doua etape a proiectului, care urmează să fie realizată în termen de 10 luni”, a declarat vicepreședintele raionului Glodeni, reprezentantul Partidului Nostru, Mihail Dobrovolschi.
Potrivit lui, cererea de finanțare a fost depusă în anul 2023. În prima etapă au fost construite o stație de pompare pe râul Prut în satul Bisericani, 9,36 km de conductă magistrală Prut–Balatina, o stație de epurare a apei la Balatina (cu capacitatea de 50 m³/oră) și aproape 11 km de rețea de apă de la stația de epurare până în satele Cuhnești și Balatina.
Acum, în cadrul celei de-a doua etape, compania de construcții va instala 22 km de rețele de apă, va construi un bloc de tratare a apei, o stație de pompare și o stație de clorinare (37 kW), precum și două turnuri de apă.
După semnarea contractului, autoritățile responsabile, inclusiv primarul orașului Glodeni, Stela Onuțu, s-au deplasat în comunele Cuhnești și Balatina, unde este deja construită rețeaua de apă magistrală pentru a asigura accesul la apă din râul Prut. De asemenea, aceștia au vizitat noile stații de epurare a apelor uzate din orașul Glodeni.
Proiectul este implementat de ADR Nord, din mijloacele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, cu contribuția autorităților publice locale.
Imagini foto: Agenția de Dezvoltare Regională Nord, Primăria orașului Glodeni
Comentarii
Postări Populare

Alexandr Berlinschii anunță consultări publice la Parlament pe modificarea Legii cetățeniei
06/02/2026
10447 Vizualizări

85 de voturi pentru proiectul de lege al Partidului Nostru privind majorarea plafonului de înregistrare ca plătitor de TVA
05/02/2026
9689 Vizualizări

În 2026, orașul Fălești va face investiții importante în infrastructură. Primarul Alexandr Severin (Partidul Nostru): Sunt proiecte cu impact durabil - ne gândim și la ziua de mâine!
09/01/2026
6793 Vizualizări

Una dintre cele mai importante artere din Glodeni - strada „300 de Ani” va fi reparată capital. Primarul Stela Onuțu (Partidul Nostru): Este un proiect mult așteptat de comunitate!
08/01/2026
6770 Vizualizări

Partidul Nostru a calculat: Tariful corect la gaze trebuie să fie de 13,8 lei
30/01/2026
6259 Vizualizări
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a prezentat în Parlament moțiunea simplă împotriva politicilor în domeniul energetic
05/02/2026
6167 Vizualizări

Deputatul Partidului Nostru, Nicolae Margarint, semnalează probleme grave în gestionarea drepturilor de autor și sesizează AGEPI și CNA
14/01/2026
5756 Vizualizări

Primarul orașului Drochia, Nina Cereteu (Partidul Nostru), despre realizările anului 2025: Am investit în proiecte pentru oameni, în infrastructură, mediu și dezvoltarea orașului!
05/01/2026
5118 Vizualizări
Newsletter
Abonează-te la newsletter-ul nostru și primește o selecție de articole interesante în fiecare săptămână
Partidul Nostru este formațiune politică extraparlamentară de opoziție, poziționându-ne ca un partid pro-moldovenesc care pledează pentru o politică externă balansată între Est și Vest. Suntem convinși că pentru Republica Moldova, astăzi, este primordială nu geopolitica, ci rezolvarea problemelor țării și ale cetățenilor ei.

© PARTIDUL POLITIC PARTIDUL NOSTRU, 2026. TOATE DREPTURILE REZERVATE