Nicolae Margarint a cerut audierea în plen a lui Alexei Buzu: „Amalgamarea și-a pierdut caracterul benevol și s-a transformat în șantaj și presiuni din partea PAS”

post-main-content

09.07.2026

406 Vizualizări

Deputatul fracțiunii „Partidul Nostru”, Nicolae Margarint, a solicitat astăzi în plenul Parlamentului audierea secretarului general al Guvernului, Alexei Buzu, cu privire la procesul de amalgamare a localităților. Deputatul a declarat că din teritoriu vin tot mai multe semnale că această reformă și-a pierdut caracterul benevol, transformându-se în șantaj și presiuni din partea PAS, influențarea autorităților locale și ignorarea voinței cetățenilor.

Nicolae Margarint a oferit și exemple concrete de abuzuri din teritoriu, menționând localitatea Rediul Mare din raionul Dondușeni, unde autoritățile acționează contrar poziției exprimate de cetățeni, dar și satul Glinjeni din raionul Fălești, unde ar exista informații privind implicarea directă a unor deputați PAS în influențarea deciziilor locale.

„Același scenariu se repetă în foarte multe alte localități. Guvernul trebuie să vină în Parlament și să răspundă foarte clar câte localități au decis cu adevărat liber, câte au fost presate și amenințate cu tăiere de finanțări și, mai ales, cine răspunde pentru transformarea unei reforme voluntare într-o reformă care să nu țină cont de doleanțele oamenilor”.

Majoritatea PAS a respins această propunere.

De menționat că și Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) a semnalat public existența unor presiuni, șantaje și tentative de impunere a unor decizii împotriva voinței cetățenilor.

Comentarii

Pentru a scrie comentariu aveti nevoie de logare

Urmăriți-ne

Social mediaSocial mediaSocial mediaSocial mediaSocial mediaSocial media

Newsletter

Abonează-te la newsletter-ul nostru și primește o selecție de articole interesante în fiecare săptămână

Articole recente

Logo Partidul Nostru

Partidul Nostru este formațiune politică extraparlamentară de opoziție, poziționându-ne ca un partid pro-moldovenesc care pledează pentru o politică externă balansată între Est și Vest. Suntem convinși că pentru Republica Moldova, astăzi, este primordială nu geopolitica, ci rezolvarea problemelor țării și ale cetățenilor ei.

Partidul nostru Noutati

© PARTIDUL POLITIC PARTIDUL NOSTRU, 2026. TOATE DREPTURILE REZERVATE