Nicolae Margarint, după alerta energetică: „Oamenii au nevoie de soluții clare, nu de îndemnuri să consume mai puțin”

04.08.2026
∙
873 Vizualizări
Deputatul Partidului Nostru, Nicolae Margarint, a reacționat după ce autoritățile au anunțat că sistemul electroenergetic al Republicii Moldova s-ar putea confrunta în această seară cu un deficit de energie electrică, în intervalul 21:00–23:00.
Nicolae Margarint a declarat că autoritățile cer din nou cetățenilor să reducă consumul, însă problema securității energetice trebuie abordată prin investiții și soluții pe termen lung.
„Moldova este din nou în criză. Și din nou, guvernarea vine către cetățeni cu același mesaj: consumați mai puțin. De fiecare dată când apare o criză, responsabilitatea este mutată pe umerii cetățenilor și ai agenților economici. Oamenii își fac partea lor de datorie, economisesc și se adaptează, dar au nevoie de soluții clare din partea celor care conduc țara.”
Deputatul a atras atenția asupra dependenței energetice a Republicii Moldova și a spus că autoritățile invocă frecvent factori externi, precum situația din Ucraina sau România, pentru a explica problemele din sectorul energetic.
„Investițiile în interconectări sunt necesare, nimeni nu le pune la îndoială. Dar dacă depindem în continuare de problemele din alte state, unde este independența energetică promisă? Este nevoie de investiții în producția proprie de energie, în surse regenerabile și în sisteme de stocare, pentru ca Republica Moldova să nu ajungă periodic în aceeași situație.”
Margarint a făcut referire la proiectele de interconectare energetică, printre care linia Vulcănești–Chișinău, proiectul Bălți–Suceava și conexiunea Strășeni–Gutinaș, despre care a spus că sunt importante, dar nu înlocuiesc necesitatea dezvoltării capacităților interne de producere a energiei.
Deputatul a atras atenția și asupra dificultăților birocratice cu care se confruntă cetățenii și agenții economici care doresc să instaleze sisteme fotovoltaice, afirmând că procedurile complicate încetinesc dezvoltarea surselor de energie regenerabilă.
De menționat că, în după-amiaza zilei de astăzi, autoritățile au anunțat că Republica Moldova s-ar putea confrunta cu un deficit de energie electrică în această seară, între orele 21:00 și 23:00. Potrivit Centrului Național de Management al Crizelor, situația este cauzată de contextul regional și de reducerea capacității unor centrale electrice din cauza debitului scăzut al Dunării. Autoritățile au îndemnat populația să reducă consumul în intervalul 21:00–23:00.
Comentarii
Postări Populare

Alexandr Berlinschii anunță consultări publice la Parlament pe modificarea Legii cetățeniei
06/02/2026
10593 Vizualizări

85 de voturi pentru proiectul de lege al Partidului Nostru privind majorarea plafonului de înregistrare ca plătitor de TVA
05/02/2026
9859 Vizualizări

În 2026, orașul Fălești va face investiții importante în infrastructură. Primarul Alexandr Severin (Partidul Nostru): Sunt proiecte cu impact durabil - ne gândim și la ziua de mâine!
09/01/2026
6966 Vizualizări

Una dintre cele mai importante artere din Glodeni - strada „300 de Ani” va fi reparată capital. Primarul Stela Onuțu (Partidul Nostru): Este un proiect mult așteptat de comunitate!
08/01/2026
6915 Vizualizări

Partidul Nostru a calculat: Tariful corect la gaze trebuie să fie de 13,8 lei
30/01/2026
6434 Vizualizări
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a prezentat în Parlament moțiunea simplă împotriva politicilor în domeniul energetic
05/02/2026
6343 Vizualizări

Deputatul Partidului Nostru, Nicolae Margarint, semnalează probleme grave în gestionarea drepturilor de autor și sesizează AGEPI și CNA
14/01/2026
5908 Vizualizări

Primarul orașului Drochia, Nina Cereteu (Partidul Nostru), despre realizările anului 2025: Am investit în proiecte pentru oameni, în infrastructură, mediu și dezvoltarea orașului!
05/01/2026
5277 Vizualizări








