Organizația Partidului Nostru din Bălți – mai aproape de oameni, într-un nou sediu


19.06.2025
∙
1930 Vizualizări
Partidul Nostru continuă să sporească confortul cetățenilor, inclusiv al celor care se adresează reprezentanților partidului pentru ajutor sau care doresc să se implice mai activ în viața societății și a țării. Noi oficii, situate în cele mai accesibile locații pentru locuitorii orașelor și satelor, sunt deschise în întreaga țară. Săptămâna aceasta, organizația teritorială a Partidului Nostru din Bălți a trecut în casă nouă. Activitatea a început deja în noul oficiu, amplasat pe strada Pușkin, nr. 19, iar bălțenii se pot adresa aici pentru orice întrebare. Despre acest lucru a anunțat pe rețelele de socializare consiliera Partidului Nostru în Consiliul Municipal Bălți, Marina Negara.
„Moldova merită o schimbare. Partidul Nostru va aduce această schimbare. Stimați bălțeni, vă aștept cu drag pe strada Pușkin, 19, acolo unde se află noul oficiu al Partidului Nostru. Doar împreună putem schimba ceva. Doar împreună suntem o forță”, a declarat Marina Negara.
Ea a reamintit că cetățenii care doresc să discute cu reprezentanții Partidului Nostru pot veni direct la oficiu, pot apela la numărul de telefon 0 69992915 sau pot transmite întrebările lor pe e-mail, la adresa: balti@partidulnostru.md.
În ultimele luni, zeci de oficii teritoriale ale Partidului Nostru au fost deschise în întreaga țară. În luna mai, la inaugurarea organizației primare din satul Limbenii Noi, raionul Glodeni, președintele formațiunii politice, Renato Usatîi, a menționat că Partidul Nostru își propune să-și consolideze prezența în orașe și sate, pentru a fi mai aproape de oameni și pentru a cunoaște mai bine speranțele, problemele și propunerile acestora.
„Reorganizăm structurile noastre și creăm organizații teritoriale în toată țara. Alăturați-vă Partidului Nostru!”, a declarat Renato Usatîi.
Comentarii
Postări Populare

Alexandr Berlinschii anunță consultări publice la Parlament pe modificarea Legii cetățeniei
06/02/2026
10935 Vizualizări

85 de voturi pentru proiectul de lege al Partidului Nostru privind majorarea plafonului de înregistrare ca plătitor de TVA
05/02/2026
10206 Vizualizări

În 2026, orașul Fălești va face investiții importante în infrastructură. Primarul Alexandr Severin (Partidul Nostru): Sunt proiecte cu impact durabil - ne gândim și la ziua de mâine!
09/01/2026
7327 Vizualizări

Una dintre cele mai importante artere din Glodeni - strada „300 de Ani” va fi reparată capital. Primarul Stela Onuțu (Partidul Nostru): Este un proiect mult așteptat de comunitate!
08/01/2026
7214 Vizualizări

Partidul Nostru a calculat: Tariful corect la gaze trebuie să fie de 13,8 lei
30/01/2026
6756 Vizualizări
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a prezentat în Parlament moțiunea simplă împotriva politicilor în domeniul energetic
05/02/2026
6687 Vizualizări

Deputatul Partidului Nostru, Nicolae Margarint, semnalează probleme grave în gestionarea drepturilor de autor și sesizează AGEPI și CNA
14/01/2026
6209 Vizualizări

Primarul orașului Drochia, Nina Cereteu (Partidul Nostru), despre realizările anului 2025: Am investit în proiecte pentru oameni, în infrastructură, mediu și dezvoltarea orașului!
05/01/2026
5583 Vizualizări








