Partidul Nostru a cerut audierea conducerii ANRE pe tema crizei din sectorul alimentării cu apă în nordul țării

09.07.2026
∙
536 Vizualizări
Deputata Partidului Nostru, Elena Grițco, a solicitat, în ședința Parlamentului, audierea directorului general al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) privind exercitarea atribuțiilor instituției în domeniul serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare.
Potrivit deputatei, audierile sunt necesare în contextul problemelor existente în municipiile Bălți și Soroca, precum și la operatorii regionali, inclusiv întreprinderea interraională de stat „Acva-Nord”.
„Necesitatea audierii rezultă din interesul public major generat de situația existentă în domeniul alimentării cu apă și al serviciilor de canalizare din nordul Republicii Moldova, precum și din obligația Parlamentului de a exercita controlul parlamentar asupra activității autorităților publice și a instituțiilor responsabile de reglementarea serviciilor de utilitate publică”, a declarat Elena Grițco.
Propunerea a fost supusă votului, însă nu a fost susținută de majoritatea deputaților, întrunind doar 39 de voturi.
Amintim că, zilele trecute, la ședința organizată de deputații PAS în cadrul Comisiei economie, buget și finanțe, în care s-a discutat situația ÎM „Apă-Canal Bălți”, S.A. „Apă-Canal Soroca” și S.A. „Acva-Nord” – operatorii care asigură alimentarea cu apă a municipiilor Bălți și Soroca – au fost invitați doar deputați ai PAS. Deputații opoziției, primarii municipiilor Bălți și Soroca, reprezentanții altor localități deservite de aceste întreprinderi și conducerile operatorilor de apă nu au fost invitați.
Deputații Partidului Nostru au solicitat convocarea unei ședințe publice, cu participarea tuturor fracțiunilor parlamentare, a primarilor localităților vizate, a conducerii celor trei întreprinderi și a autorităților competente.
Comentarii
Postări Populare

Alexandr Berlinschii anunță consultări publice la Parlament pe modificarea Legii cetățeniei
06/02/2026
10905 Vizualizări

85 de voturi pentru proiectul de lege al Partidului Nostru privind majorarea plafonului de înregistrare ca plătitor de TVA
05/02/2026
10173 Vizualizări

În 2026, orașul Fălești va face investiții importante în infrastructură. Primarul Alexandr Severin (Partidul Nostru): Sunt proiecte cu impact durabil - ne gândim și la ziua de mâine!
09/01/2026
7291 Vizualizări

Una dintre cele mai importante artere din Glodeni - strada „300 de Ani” va fi reparată capital. Primarul Stela Onuțu (Partidul Nostru): Este un proiect mult așteptat de comunitate!
08/01/2026
7182 Vizualizări

Partidul Nostru a calculat: Tariful corect la gaze trebuie să fie de 13,8 lei
30/01/2026
6718 Vizualizări
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a prezentat în Parlament moțiunea simplă împotriva politicilor în domeniul energetic
05/02/2026
6643 Vizualizări

Deputatul Partidului Nostru, Nicolae Margarint, semnalează probleme grave în gestionarea drepturilor de autor și sesizează AGEPI și CNA
14/01/2026
6181 Vizualizări

Primarul orașului Drochia, Nina Cereteu (Partidul Nostru), despre realizările anului 2025: Am investit în proiecte pentru oameni, în infrastructură, mediu și dezvoltarea orașului!
05/01/2026
5544 Vizualizări








