Partidul Nostru își reiterează poziția privind reforma teritorial-administrativă: lichidarea consiliilor raionale și municipalizarea

10.04.2026
∙
1066 Vizualizări
Partidul Nostru și-a reafirmat poziția privind reforma teritorial-administrativă, criticând actualul model de „amalgamare voluntară” și propunând trecerea la un proces de „municipalizare”, care ar oferi localităților din țară mai multă autonomie și capacitate de dezvoltare economică.
„În ceea ce privește reforma teritorial-administrativă, președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, a prezentat clar viziunea formațiunii de la tribună. În primul rând, propunem lichidarea consiliilor raionale. Odată cu dispariția acestora, se creează municipii, care vor avea mai multă putere, inclusiv economică, pentru a se dezvolta. Vor putea, de exemplu, să achiziționeze tehnică pentru deszăpezire și să gestioneze infrastructura de pe teritoriul lor. Același lucru în domeniul transporturilor. În prezent, unii agenți economici aleg doar rutele profitabile, în timp ce zeci de localități rămân fără acces la transport public. Prin municipalizare, aceste probleme pot fi soluționate mai eficient”, a declarat Berlinschii, la postul de televiziune Jurnal TV.
Totodată, el a criticat guvernarea pentru faptul că promovează reforma prin „jumătăți de măsură”, iar planurile lor în privința raioanele ar reprezenta, în opinia sa, o încercare de consolidare a controlului politic:
„S-a vorbit despre reducerea la 10 raioane. În aceste condiții, nu putem vorbi despre o reformă reală. Pentru partidul de guvernare era dificil să controleze politic 32 de raioane, iar acum le va fi mai ușor cu doar 10. O sugestie către guvernare: să aibă mai mult curaj politic și să spună lucrurilor pe nume”.
De asemenea, deputatul Partidului Nostru și-a exprimat speranța că întregul proces de reformă va fi finalizat cel târziu în luna septembrie a acestui an, pentru a exista cel puțin un an până la organizarea alegerilor locale generale, planificate pentru toamna anului 2027.
Comentarii
Postări Populare

Alexandr Berlinschii anunță consultări publice la Parlament pe modificarea Legii cetățeniei
06/02/2026
10935 Vizualizări

85 de voturi pentru proiectul de lege al Partidului Nostru privind majorarea plafonului de înregistrare ca plătitor de TVA
05/02/2026
10206 Vizualizări

În 2026, orașul Fălești va face investiții importante în infrastructură. Primarul Alexandr Severin (Partidul Nostru): Sunt proiecte cu impact durabil - ne gândim și la ziua de mâine!
09/01/2026
7327 Vizualizări

Una dintre cele mai importante artere din Glodeni - strada „300 de Ani” va fi reparată capital. Primarul Stela Onuțu (Partidul Nostru): Este un proiect mult așteptat de comunitate!
08/01/2026
7214 Vizualizări

Partidul Nostru a calculat: Tariful corect la gaze trebuie să fie de 13,8 lei
30/01/2026
6756 Vizualizări
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a prezentat în Parlament moțiunea simplă împotriva politicilor în domeniul energetic
05/02/2026
6687 Vizualizări

Deputatul Partidului Nostru, Nicolae Margarint, semnalează probleme grave în gestionarea drepturilor de autor și sesizează AGEPI și CNA
14/01/2026
6209 Vizualizări

Primarul orașului Drochia, Nina Cereteu (Partidul Nostru), despre realizările anului 2025: Am investit în proiecte pentru oameni, în infrastructură, mediu și dezvoltarea orașului!
05/01/2026
5583 Vizualizări








