Petkov: PAS și PSRM la Bălți desfășoară o campanie de dezinformare pregătită în afara țării

16.01.2025
∙
778 Vizualizări
Primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov, acuză PAS și PSRM de desfășurarea unei campanii de dezinformare la Bălți, pregătită la Chișinău și într-o capitală din afara Republicii Moldova. Conform primarului, această acțiune are scopul de a destabiliza situația la Bălți și de a manipula opinia publică.
„Se desfășoară o campanie de dezinformare, pregătită la Chișinău și într-o capitală din afara Republicii Moldova, care se desfășoară în Moldova, în special la Bălți. În această campanie sunt implicați consilierii socialiști și consilierii din partea PAS, care sunt de fapt un apendice al socialiștilor la Bălți”, a declarat primarul de Bălți în cadrul unei apariții pe rețele de socializare.
„Vreau să-i întreb pe cei care umblă prin țară și trâmbițează despre „bufonii Kremlinului” - voi sunteți bufonii bufonilor?!”, se întreabă Alexandr Petkov.
El a menționat în context că anterior, pentru combaterea acțiunilor de dezinformare, tot de PAS au fost introduse modificări în Codul Penal:
„Eu voi fi acela care voi folosi aceste prevederi împotriva voastră, cei din PAS, pentru că voi sprijiniți grupuri criminale din afara țării care promovează haos în Bălți”, a declarat primarul municipiului Bălți.
Comentarii
Postări Populare

Alexandr Berlinschii anunță consultări publice la Parlament pe modificarea Legii cetățeniei
06/02/2026
10935 Vizualizări

85 de voturi pentru proiectul de lege al Partidului Nostru privind majorarea plafonului de înregistrare ca plătitor de TVA
05/02/2026
10206 Vizualizări

În 2026, orașul Fălești va face investiții importante în infrastructură. Primarul Alexandr Severin (Partidul Nostru): Sunt proiecte cu impact durabil - ne gândim și la ziua de mâine!
09/01/2026
7327 Vizualizări

Una dintre cele mai importante artere din Glodeni - strada „300 de Ani” va fi reparată capital. Primarul Stela Onuțu (Partidul Nostru): Este un proiect mult așteptat de comunitate!
08/01/2026
7214 Vizualizări

Partidul Nostru a calculat: Tariful corect la gaze trebuie să fie de 13,8 lei
30/01/2026
6756 Vizualizări
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a prezentat în Parlament moțiunea simplă împotriva politicilor în domeniul energetic
05/02/2026
6687 Vizualizări

Deputatul Partidului Nostru, Nicolae Margarint, semnalează probleme grave în gestionarea drepturilor de autor și sesizează AGEPI și CNA
14/01/2026
6209 Vizualizări

Primarul orașului Drochia, Nina Cereteu (Partidul Nostru), despre realizările anului 2025: Am investit în proiecte pentru oameni, în infrastructură, mediu și dezvoltarea orașului!
05/01/2026
5583 Vizualizări








