Primarul de Băhrinești, Victor Covalenco (Partidul Nostru), anunță atragerea a aproape 2 milioane de lei pentru dezvoltarea sistemului de salubrizare


12.04.2025
∙
807 Vizualizări
Primăria satului Băhrinești este una dintre cele șapte primării din raionul Florești care vor beneficia de finanțare în cadrul proiectului național „Dezvoltarea sistemului de management integrat al deșeurilor solide, inclusiv colectarea separată, reciclarea, crearea poligoanelor”.
Satul va primi 1 milion 953 de mii de lei din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală. Cu acești bani urmează a fi procurat un tractor multifuncțional, o remorcă pentru transportarea deșeurilor, alte echipamente necesare și tomberoane pentru colectarea și sortarea selectivă a gunoiului.
„Am trecut cu succes de prima etapă – nota conceptuală de proiect ne-a fost acceptată și apreciată pozitiv. Urmează cea de-a doua etapă – depunerea și aprobarea cererii de finanțare la Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală. Până pe 15 mai vom cunoaște rezultatul. Și a treia etapă - contractarea propriu-zisă, pe care sper să o realizăm în mai-iunie”, a comunicat primarul satului Băhrinești, Victor Covalenco (Partidul Nostru).
Absolvent al Universității de Studii Politice și Economice Europene, specialitatea Ecologie, Victor Covalenco a asigurat din timp toate detaliile tehnice necesare pentru buna implementare a proiectului. Demersul său este o dovadă că, atunci când există viziune, responsabilitate din partea liderului și implicarea cetățenilor, și satele pot deveni modele de dezvoltare durabilă.
Comentarii
Postări Populare

Alexandr Berlinschii anunță consultări publice la Parlament pe modificarea Legii cetățeniei
06/02/2026
10446 Vizualizări

85 de voturi pentru proiectul de lege al Partidului Nostru privind majorarea plafonului de înregistrare ca plătitor de TVA
05/02/2026
9688 Vizualizări

În 2026, orașul Fălești va face investiții importante în infrastructură. Primarul Alexandr Severin (Partidul Nostru): Sunt proiecte cu impact durabil - ne gândim și la ziua de mâine!
09/01/2026
6791 Vizualizări

Una dintre cele mai importante artere din Glodeni - strada „300 de Ani” va fi reparată capital. Primarul Stela Onuțu (Partidul Nostru): Este un proiect mult așteptat de comunitate!
08/01/2026
6769 Vizualizări

Partidul Nostru a calculat: Tariful corect la gaze trebuie să fie de 13,8 lei
30/01/2026
6258 Vizualizări
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a prezentat în Parlament moțiunea simplă împotriva politicilor în domeniul energetic
05/02/2026
6165 Vizualizări

Deputatul Partidului Nostru, Nicolae Margarint, semnalează probleme grave în gestionarea drepturilor de autor și sesizează AGEPI și CNA
14/01/2026
5755 Vizualizări

Primarul orașului Drochia, Nina Cereteu (Partidul Nostru), despre realizările anului 2025: Am investit în proiecte pentru oameni, în infrastructură, mediu și dezvoltarea orașului!
05/01/2026
5116 Vizualizări
Newsletter
Abonează-te la newsletter-ul nostru și primește o selecție de articole interesante în fiecare săptămână
Partidul Nostru este formațiune politică extraparlamentară de opoziție, poziționându-ne ca un partid pro-moldovenesc care pledează pentru o politică externă balansată între Est și Vest. Suntem convinși că pentru Republica Moldova, astăzi, este primordială nu geopolitica, ci rezolvarea problemelor țării și ale cetățenilor ei.

© PARTIDUL POLITIC PARTIDUL NOSTRU, 2026. TOATE DREPTURILE REZERVATE