Primarul orașului Cantemir, Roman Ciubaciuc (Partidul Nostru), despre graba reformei teritorial-administrative și riscurile unei politizări și mai mari

21.04.2026
∙
578 Vizualizări
Primarul orașului Cantemir, Roman Ciubaciuc (Partidul Nostru), susține că reforma administrației publice locale este necesară, însă modul în care este promovată în prezent ridică semne de întrebare, în special din cauza grabei și a riscului de politizare.
Roman Ciubaciuc afirmă că despre necesitatea reformei se discută de ani de zile, inclusiv în cadrul Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), unde a fost criticată politizarea excesivă a consiliilor raionale și lipsa beneficiilor reale atât pentru primării, cât și pentru cetățeni.
Primarul argumentează că este nevoie de lichidarea consiliilor raionale, deoarece efectul acestora „este zero”.
„Astăzi sunt foarte multe structuri care se interpun între primării și consiliile raionale. Consiliul raional a rămas deja fără atribuții în domeniul asistenței sociale, acestea fiind preluate de alte structuri. Se discută și despre preluarea direcțiilor de învățământ. Dar și multe alte responsabilități tot ni se repartizează nouă, primăriilor, la nivelul întâi. Adică efectul acestor consilii este zero”, a spus Roman Ciubaciuc, într-o emisiune de la postul de televiziune TVC21.
El regretă că reforma administrației publice locale de ambele niveluri a fost transformată, în esență, într-o reformă teritorială.
„Din două raioane fac unul, mai mare. Și este evident că, în acest caz, va fi și mai politizată această structură. Va prelua aceleași funcții ale raionului, din care nu cred că va avea de câștigat populația sau dezvoltarea țării”, a spus Ciubaciuc.
El a atras atenția că autoritățile centrale nu au făcut cel mai important lucru: nu au prezentat, până în prezent, beneficii economice clare ale reformei:
„Nimeni, timp de un an de zile, de când se discută despre reformă, nu ne-a spus ce avantaje economice vom avea la nivelul primăriilor amalgamate și în raport cu populația”.
În același timp, Ciubaciuc critică ritmul accelerat de implementare, considerând că o astfel de reformă nu poate fi realizată într-un termen atât de scurt.
„Din grabă, nicio reformă și nicio strategie nu va duce la rezultate pozitive. Exemplul este reforma cu formarea județelor: la fel a fost făcută în grabă, politizată și negândită. Rezultatele le-am văzut cu toții — populația până acum se teme de județe, când toate mijloacele și serviciile au fost concentrate în „centru”, iar restul a rămas fără viață”, a declarat primarul.
Comentarii
Postări Populare

Alexandr Berlinschii anunță consultări publice la Parlament pe modificarea Legii cetățeniei
06/02/2026
10447 Vizualizări

85 de voturi pentru proiectul de lege al Partidului Nostru privind majorarea plafonului de înregistrare ca plătitor de TVA
05/02/2026
9689 Vizualizări

În 2026, orașul Fălești va face investiții importante în infrastructură. Primarul Alexandr Severin (Partidul Nostru): Sunt proiecte cu impact durabil - ne gândim și la ziua de mâine!
09/01/2026
6793 Vizualizări

Una dintre cele mai importante artere din Glodeni - strada „300 de Ani” va fi reparată capital. Primarul Stela Onuțu (Partidul Nostru): Este un proiect mult așteptat de comunitate!
08/01/2026
6770 Vizualizări

Partidul Nostru a calculat: Tariful corect la gaze trebuie să fie de 13,8 lei
30/01/2026
6259 Vizualizări
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a prezentat în Parlament moțiunea simplă împotriva politicilor în domeniul energetic
05/02/2026
6167 Vizualizări

Deputatul Partidului Nostru, Nicolae Margarint, semnalează probleme grave în gestionarea drepturilor de autor și sesizează AGEPI și CNA
14/01/2026
5756 Vizualizări

Primarul orașului Drochia, Nina Cereteu (Partidul Nostru), despre realizările anului 2025: Am investit în proiecte pentru oameni, în infrastructură, mediu și dezvoltarea orașului!
05/01/2026
5118 Vizualizări
Newsletter
Abonează-te la newsletter-ul nostru și primește o selecție de articole interesante în fiecare săptămână
Partidul Nostru este formațiune politică extraparlamentară de opoziție, poziționându-ne ca un partid pro-moldovenesc care pledează pentru o politică externă balansată între Est și Vest. Suntem convinși că pentru Republica Moldova, astăzi, este primordială nu geopolitica, ci rezolvarea problemelor țării și ale cetățenilor ei.

© PARTIDUL POLITIC PARTIDUL NOSTRU, 2026. TOATE DREPTURILE REZERVATE