Proiectul inițiat de Renato Usatîi privind majorarea plafonului neimpozabil la colete și bagaje, susținut la Comisia securitate națională, apărare și ordine publică

29.04.2026
∙
938 Vizualizări
Proiectul de lege al deputaților fracțiunii Partidului Nostru, care prevede modificarea Codului vamal și majorarea plafonului de bunuri neimpozabile de la 150 la 500 de euro, a fost examinat în cadrul Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică.
Președintele comisiei a propus înaintarea proiectului spre dezbateri în plen.
Inițiativa legislativă a fost prezentată de președintele fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, care a subliniat că actualele reglementări nu mai reflectă realitățile economice.
„Propunem să modificăm Codul vamal și să ridicăm limita de la 150 la 500 de euro. La 500 de euro deja poți cumpăra lucruri mai serioase pentru familie, mai ales pentru cei care primesc colete din străinătate. Acum regula e depășită de realitate. Din cauza asta apar situații când oamenii încearcă să ocolească taxele, iar sistemul nu mai e corect și nici transparent. Noi vrem să punem lucrurile în ordine, să fie clar și echitabil pentru toți”, a declarat Renato Usatîi.
Pe lângă majorarea valorii neimpozabile pentru coletele expediate din străinătate de la 150 la 500 de euro, proiectul prevede și ajustarea limitelor pentru bunurile din bagajele personale ale călătorilor: până la 600 de euro pentru transport terestru și până la 700 de euro pentru transport aerian sau maritim.
Autorii proiectului susțin că peste un milion de cetățeni moldoveni aflați peste hotare trimit frecvent colete familiilor din țară, iar actualele restricții afectează consumul personal.
Conform procedurilor parlamentare, proiectul a fost examinat în comisie și urmează să fie transmis spre dezbateri în alte comisii de profil, după care va fi prezentat în plen.
Comentarii
Postări Populare

Alexandr Berlinschii anunță consultări publice la Parlament pe modificarea Legii cetățeniei
06/02/2026
10935 Vizualizări

85 de voturi pentru proiectul de lege al Partidului Nostru privind majorarea plafonului de înregistrare ca plătitor de TVA
05/02/2026
10206 Vizualizări

În 2026, orașul Fălești va face investiții importante în infrastructură. Primarul Alexandr Severin (Partidul Nostru): Sunt proiecte cu impact durabil - ne gândim și la ziua de mâine!
09/01/2026
7327 Vizualizări

Una dintre cele mai importante artere din Glodeni - strada „300 de Ani” va fi reparată capital. Primarul Stela Onuțu (Partidul Nostru): Este un proiect mult așteptat de comunitate!
08/01/2026
7214 Vizualizări

Partidul Nostru a calculat: Tariful corect la gaze trebuie să fie de 13,8 lei
30/01/2026
6756 Vizualizări
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a prezentat în Parlament moțiunea simplă împotriva politicilor în domeniul energetic
05/02/2026
6687 Vizualizări

Deputatul Partidului Nostru, Nicolae Margarint, semnalează probleme grave în gestionarea drepturilor de autor și sesizează AGEPI și CNA
14/01/2026
6209 Vizualizări

Primarul orașului Drochia, Nina Cereteu (Partidul Nostru), despre realizările anului 2025: Am investit în proiecte pentru oameni, în infrastructură, mediu și dezvoltarea orașului!
05/01/2026
5583 Vizualizări








