Renato Usatîi a participat la consultările președintelui Parlamentului cu liderii fracțiunilor parlamentare

post-main-content

27.10.2025

1744 Vizualizări


Președintele fracțiunii parlamentare a Partidului Nostru, Renato Usatîi, a participat la întrevederea președintelui Parlamentului, Igor Grosu, cu liderii fracțiunilor parlamentare, în cadrul căreia au fost discutate numărul vicepreședinților noului legislativ, precum și componența nominală și numerică a comisiilor parlamentare și a Biroului permanent. Despre aceasta politicianul a anunțat într-un mesaj video înregistrat după ședință.

 

„Am discutat cu președinții fracțiunilor parlamentare despre subiecte ce țin de comisii și de vicepreședinți. Deja s-a anunțat că joi, în cadrul ședinței Parlamentului, vor avea loc alegerile vicepreședinților, iar componența comisiilor va fi aprobată. Cel mai probabil, vineri va avea loc votul asupra noului Guvern”, a declarat Renato Usatîi.

 

El a precizat, de asemenea, că liderii fracțiunilor de opoziție vor avea o întrevedere separată pentru a discuta aceleași subiecte.

 

Ședința de constituire a Parlamentului de legislatura a XII-a, ales în urma scrutinului din 28 septembrie, a avut loc pe 22 octombrie. În aceeași zi a fost anunțat că fracțiunea Partidului Nostru, formată din șase deputați, va fi condusă de liderul formațiunii, Renato Usatîi. A doua zi, reprezentanții fracțiunii au participat la consultările convocate de președinte în legătură cu formarea noului Guvern.

Comentarii

Pentru a scrie comentariu aveti nevoie de logare

Urmăriți-ne

Social mediaSocial mediaSocial mediaSocial mediaSocial mediaSocial media

Newsletter

Abonează-te la newsletter-ul nostru și primește o selecție de articole interesante în fiecare săptămână

Articole recente

Logo Partidul Nostru

Partidul Nostru este formațiune politică extraparlamentară de opoziție, poziționându-ne ca un partid pro-moldovenesc care pledează pentru o politică externă balansată între Est și Vest. Suntem convinși că pentru Republica Moldova, astăzi, este primordială nu geopolitica, ci rezolvarea problemelor țării și ale cetățenilor ei.

Partidul nostru Noutati

© PARTIDUL POLITIC PARTIDUL NOSTRU, 2026. TOATE DREPTURILE REZERVATE