Renato Usatîi: „Sper ca în 2026 cea mai importantă realizare la nivel global să fie pacea în Ucraina. Iar în Republica Moldova, să avem reforme reale și instituții mai apropiate de cetățeni!
29.12.2025
∙
2037 Vizualizări
Președintele Fracțiunii parlamentare a Partidului Nostru, Renato Usatîi, și-a exprimat speranța ca anul 2026 să aducă pacea în Ucraina la nivel global și reforme reale în Republica Moldova, cu instituții mai apropiate de cetățeni.
„Sper ca în anul 2026 cea mai importantă realizare pentru toți cetățenii din Republica Moldova și de pe întreg globul pământesc să fie încetarea războiului oribil din Ucraina și instaurarea păcii. Acest subiect este cel mai important acum”, a declarat Renato Usatîi jurnaliștilor înaintea ședinței plenare a forului legislativ.
El a subliniat că, deși 2025 a fost așteptat cu speranță, reformele au rămas doar la nivel de imitare, iar în 2026 este necesară implementarea lor efectivă:
„Totuși, trebuie să constatăm că anul 2025 a fost un an așteptat cu speranță de mulți cetățeni ai Republicii Moldova – oamenii au așteptat reforme, dar până acum am asistat doar la imitarea reformelor. Sper ca în anul 2026 să implementăm cu adevărat reformele necesare, iar toate instituțiile statului să fie mai aproape de cetățeni.”
Comentarii
Postări Populare

Alexandr Berlinschii anunță consultări publice la Parlament pe modificarea Legii cetățeniei
06/02/2026
10935 Vizualizări

85 de voturi pentru proiectul de lege al Partidului Nostru privind majorarea plafonului de înregistrare ca plătitor de TVA
05/02/2026
10206 Vizualizări

În 2026, orașul Fălești va face investiții importante în infrastructură. Primarul Alexandr Severin (Partidul Nostru): Sunt proiecte cu impact durabil - ne gândim și la ziua de mâine!
09/01/2026
7327 Vizualizări

Una dintre cele mai importante artere din Glodeni - strada „300 de Ani” va fi reparată capital. Primarul Stela Onuțu (Partidul Nostru): Este un proiect mult așteptat de comunitate!
08/01/2026
7214 Vizualizări

Partidul Nostru a calculat: Tariful corect la gaze trebuie să fie de 13,8 lei
30/01/2026
6756 Vizualizări
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a prezentat în Parlament moțiunea simplă împotriva politicilor în domeniul energetic
05/02/2026
6687 Vizualizări

Deputatul Partidului Nostru, Nicolae Margarint, semnalează probleme grave în gestionarea drepturilor de autor și sesizează AGEPI și CNA
14/01/2026
6209 Vizualizări

Primarul orașului Drochia, Nina Cereteu (Partidul Nostru), despre realizările anului 2025: Am investit în proiecte pentru oameni, în infrastructură, mediu și dezvoltarea orașului!
05/01/2026
5583 Vizualizări








