Satele Pompa și Suvorovca din raionul Fălești au propriile „cărți de vizită”, instalate la intrarea în localități cu sprijinul financiar al lui Renato Usatîi

Satele Pompa și Suvorovca din raionul Fălești au propriile „cărți de vizită”, instalate la intrarea în localități cu sprijinul financiar al lui Renato Usatîi

08.08.2024

∙

130 Vizualizări

Satele Pompa și Suvorovca, care fac parte din comuna Pompa, raionul Fălești, au acum propriile „cărți de vizită”, instalate la intrarea în localități cu suportul financiar al președintelui Partidului Nostru, Renato Usatîi.


Cele două instalații cu denumirile satelor au o înălțime de câțiva metri. Potrivit primarului comunei Roman Goracioc, inscripțiile îmbunătățesc vizibilitatea comunei, în special, pentru oaspeții localităților. Totodată, ele accentuează identitatea celor două sate, ambele întemeiate la începutul secolului trecut.


„Instalarea acestor obiective frumoase cu denumirile satelor Pompa și Suvorovca   este nu doar o schimbare cosmetică, dar și accentuează locul și statutul nostru pe harta Moldovei.  Apreciem sprijinul lui Renato Usatîi. Mereu ne ajută să facem comuna mai atractivă și mai confortabilă”, a spus Roman Goracioc.


Îmbunătățirea spațiilor publice și a infrastructurii locale din satele Pompa, Suvorovca și Pervomaisc care fac parte din componența comunei este parte din programul de activitate a lui Roman Goracioc. El deține cel de-al doilea mandat de primar al comunei Pompa, ales din partea Partidului Nostru. Tot cu susținerea lui Renato Usatîi, în anii trecuți aici au fost construite un teren de joacă pentru copii și un complex cu echipamente și inventar sportiv. Iar recent, în parcul local au fost instalate mai multe bănci noi.

 

Comentarii

Pentru a scrie comentariu aveti nevoie de logare

Articole recente