Serghei Ivanov: accizele, plățile pe hectar și TVA în agricultură sunt cele trei probleme majore semnalate de fermieri

01.04.2026
∙
749 Vizualizări
Președintele Comisiei pentru agricultură și industrie alimentară, deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, a declarat după ședința cu agricultorii că sectorul agricol se confruntă cu probleme majore, care necesită intervenții urgente pe termen scurt, mediu și lung. Potrivit acestuia, fermierii au semnalat numeroase dificultăți, însă trei dintre ele sunt prioritare. Prima vizează acciza, care ar putea fi rezolvată imediat dacă ar exista voință politică.
„Avem mecanismele necesare, trebuie doar să acționăm acum, pentru că în agricultură fiecare zi contează”, a subliniat deputatul.
A doua problemă ține de introducerea plăților per hectar în cadrul programelor de sprijin, în special pentru culturile de grâu, măsură care ar putea stimula industria procesatoare și reduce exportul de materie primă în favoarea produselor finite.
În ceea ce privește a treia problemă, Serghei Ivanov a atras atenția asupra intenției de majorare a TVA în agricultură de la 8% la 20%, subiect aflat încă la nivel de minister. Deputatul a avertizat că o astfel de decizie ar putea avea consecințe grave.
„Dacă nu calculăm corect și facem o ajustare populistă, riscăm să compromitem economia țării. Orice majorare de TVA se va regăsi direct în buzunarul consumatorului final”, a declarat el, menționând că prioritatea ar trebui să fie creșterea puterii de cumpărare a cetățenilor.
Totodată, Serghei Ivanov a criticat modul în care Guvernul gestionează comunicarea internă, afirmând că există lipsă de coordonare între ministere:
„Nu mai am încredere în Guvern. Am văzut astăzi că trei ministere nu cunosc ce face fiecare. Este o problemă gravă”.
Deputatul a descris situația drept una haotică, susținând că lipsa unei viziuni comune împiedică identificarea unor soluții eficiente pentru problemele economice. În acest context, Serghei Ivanov a anunțat că va înainta interpelări și inițiative legislative, dar soluțiile depind în mare măsură de Executiv.
„Trebuie ca întregul Guvern să înțeleagă că prioritatea economiei este sectorul agricol”, a punctat el.
În final, parlamentarul a avertizat că situația economică devine tot mai dificilă și că efectele sunt deja resimțite de populație, fiind necesare acțiuni rapide din partea autorităților.
Comentarii
Postări Populare

Alexandr Berlinschii anunță consultări publice la Parlament pe modificarea Legii cetățeniei
06/02/2026
10935 Vizualizări

85 de voturi pentru proiectul de lege al Partidului Nostru privind majorarea plafonului de înregistrare ca plătitor de TVA
05/02/2026
10206 Vizualizări

În 2026, orașul Fălești va face investiții importante în infrastructură. Primarul Alexandr Severin (Partidul Nostru): Sunt proiecte cu impact durabil - ne gândim și la ziua de mâine!
09/01/2026
7327 Vizualizări

Una dintre cele mai importante artere din Glodeni - strada „300 de Ani” va fi reparată capital. Primarul Stela Onuțu (Partidul Nostru): Este un proiect mult așteptat de comunitate!
08/01/2026
7214 Vizualizări

Partidul Nostru a calculat: Tariful corect la gaze trebuie să fie de 13,8 lei
30/01/2026
6756 Vizualizări
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a prezentat în Parlament moțiunea simplă împotriva politicilor în domeniul energetic
05/02/2026
6687 Vizualizări

Deputatul Partidului Nostru, Nicolae Margarint, semnalează probleme grave în gestionarea drepturilor de autor și sesizează AGEPI și CNA
14/01/2026
6209 Vizualizări

Primarul orașului Drochia, Nina Cereteu (Partidul Nostru), despre realizările anului 2025: Am investit în proiecte pentru oameni, în infrastructură, mediu și dezvoltarea orașului!
05/01/2026
5583 Vizualizări








