Votul cetățenilor în procesul de amalgamare și extinderea procedurii pentru municipiile Chișinău și Bălți: Proiectul Partidului Nostru, prezentat în comisie

24.06.2026
∙
419 Vizualizări
Partidul Nostru insistă ca decizia finală cu privire la amalgamare să aparțină cetățenilor din localitățile vizate. În acest sens, deputatul Nicolae Margarint a prezentat, în cadrul Comisiei pentru drepturile omului și relații interetnice, proiectul de lege elaborat de formațiune, care oferă decizia finală direct cetățenilor. O altă prevedere importantă oferă localităților limitrofe posibilitatea de a se amalgama direct cu municipiile Chișinău și Bălți.
Astfel, prima propunere din proiect prevede introducerea adunării generale a cetățenilor ca o etapă nouă și logică, organizată imediat după finalizarea consultărilor publice. În cadrul acesteia, hotărârea se va adopta cu votul majorității celor prezenți și va fi transmisă Consiliului Local pentru confirmare.
„Diferența este că votul exprimat de cetățenii în cadrul acestei adunări generale devine obligatorie și nu poate să fie modificat de Consiliul Local”, a declarat Margarint, oferind ca exemplu negativ satul Rediul Mare din Dondușeni, unde primarul și consilierii blochează unirea cu orașul.
A doua modificare propusă permite satelor de la hotarul municipiilor Chișinău și Bălți să se poată uni direct cu acestea, lucru interzis de legislația actuală:
„În prezent legea nu oferă posibilitatea localităților limitrofii municipiului Bălți și Chișinău să se amalgameze cu municipiul propriu-zis”, a explicat Margarint, precizând că „noi nu intervenim în procedura de amalgamare, regulile sunt clare, în ele nu intervenim, doar completăm posibilitatea de a se amalgama localității cu aceste două municipii”.
Deși oferă mai multe drepturi cetățenilor, proiectul nu a întrunit numărul necesar de voturi în cadrul comisiei, urmând să fie prezentat și în alte comisii parlamentare înainte de a ajunge în plenul Parlamentului.
Comentarii
Postări Populare

Alexandr Berlinschii anunță consultări publice la Parlament pe modificarea Legii cetățeniei
06/02/2026
10935 Vizualizări

85 de voturi pentru proiectul de lege al Partidului Nostru privind majorarea plafonului de înregistrare ca plătitor de TVA
05/02/2026
10206 Vizualizări

În 2026, orașul Fălești va face investiții importante în infrastructură. Primarul Alexandr Severin (Partidul Nostru): Sunt proiecte cu impact durabil - ne gândim și la ziua de mâine!
09/01/2026
7327 Vizualizări

Una dintre cele mai importante artere din Glodeni - strada „300 de Ani” va fi reparată capital. Primarul Stela Onuțu (Partidul Nostru): Este un proiect mult așteptat de comunitate!
08/01/2026
7214 Vizualizări

Partidul Nostru a calculat: Tariful corect la gaze trebuie să fie de 13,8 lei
30/01/2026
6756 Vizualizări
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a prezentat în Parlament moțiunea simplă împotriva politicilor în domeniul energetic
05/02/2026
6687 Vizualizări

Deputatul Partidului Nostru, Nicolae Margarint, semnalează probleme grave în gestionarea drepturilor de autor și sesizează AGEPI și CNA
14/01/2026
6209 Vizualizări

Primarul orașului Drochia, Nina Cereteu (Partidul Nostru), despre realizările anului 2025: Am investit în proiecte pentru oameni, în infrastructură, mediu și dezvoltarea orașului!
05/01/2026
5583 Vizualizări








