Deputata Partidului Nostru Elena Grițco cere majorarea salariilor pentru militari

11.03.2026
∙
608 Vizualizări
Deputata Partidului Nostru, Elena Grițco, a cerut majorarea salariilor pentru angajații din Armata Națională, în cadrul ședinței Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, unde a fost audiat ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi.
Parlamentara a declarat că, deși în ultimii ani au existat unele creșteri salariale, veniturile militarilor rămân insuficiente pentru a face față cheltuielilor zilnice.
„Toți colegii noștri din instituțiile de forță știu câtă muncă depun și câte nopți nedormite au. Ei au aceleași facturi, merg la aceleași magazine și își cresc copiii ca toți ceilalți cetățeni. Din punctul meu de vedere, salariul este foarte mic”, a spus Elena Grițco.
În replică, Nosatîi a afirmat că au fost făcute eforturi pentru majorarea lefurilor militarilor. Potrivit lui, salariul inițial al unui soldat a crescut de la 5.012 lei în 2021 la 9.074 lei în 2025, iar cel al unui sergent de la aproximativ 6.400 lei la 12.910 lei. Ministrul a recunoscut însă că aceste venituri „nu sunt suficiente”, mai ales în comparație cu salariile din sectorul privat, unde specialiștii cu pregătire similară pot câștiga mai mult.
Elena Grițco a evidențiat și faptul că inițiativele opoziției, inclusiv care se referă la creșterea salariilor sau îmbunătățirea condițiilor sociale ale cetățenilor țării, ar trebui să primească și sprijinul majorității parlamentare.
Comentarii
Postări Populare

Alexandr Berlinschii anunță consultări publice la Parlament pe modificarea Legii cetățeniei
06/02/2026
10448 Vizualizări

85 de voturi pentru proiectul de lege al Partidului Nostru privind majorarea plafonului de înregistrare ca plătitor de TVA
05/02/2026
9691 Vizualizări

În 2026, orașul Fălești va face investiții importante în infrastructură. Primarul Alexandr Severin (Partidul Nostru): Sunt proiecte cu impact durabil - ne gândim și la ziua de mâine!
09/01/2026
6794 Vizualizări

Una dintre cele mai importante artere din Glodeni - strada „300 de Ani” va fi reparată capital. Primarul Stela Onuțu (Partidul Nostru): Este un proiect mult așteptat de comunitate!
08/01/2026
6771 Vizualizări

Partidul Nostru a calculat: Tariful corect la gaze trebuie să fie de 13,8 lei
30/01/2026
6260 Vizualizări
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a prezentat în Parlament moțiunea simplă împotriva politicilor în domeniul energetic
05/02/2026
6170 Vizualizări

Deputatul Partidului Nostru, Nicolae Margarint, semnalează probleme grave în gestionarea drepturilor de autor și sesizează AGEPI și CNA
14/01/2026
5757 Vizualizări

Primarul orașului Drochia, Nina Cereteu (Partidul Nostru), despre realizările anului 2025: Am investit în proiecte pentru oameni, în infrastructură, mediu și dezvoltarea orașului!
05/01/2026
5119 Vizualizări
Newsletter
Abonează-te la newsletter-ul nostru și primește o selecție de articole interesante în fiecare săptămână
Partidul Nostru este formațiune politică extraparlamentară de opoziție, poziționându-ne ca un partid pro-moldovenesc care pledează pentru o politică externă balansată între Est și Vest. Suntem convinși că pentru Republica Moldova, astăzi, este primordială nu geopolitica, ci rezolvarea problemelor țării și ale cetățenilor ei.

© PARTIDUL POLITIC PARTIDUL NOSTRU, 2026. TOATE DREPTURILE REZERVATE