Alexandr Berlinschii: Votul prin internet în Moldova a fost blocat din cauza lipsei voinței politice a partidului de guvernare

03.04.2025
∙
944 Vizualizări
Alexandr Berlinschii, fost secretar al CEC care acum face parte din echipa Partidului Nostru, a declarat că în perioada în care avea funcția de secretar al Comisiei Electorale Centrale (CEC), instituția a elaborat un proiect care prevedea dezvoltarea unui sistem de vot prin internet, însă acesta nu a fost implementat din lipsă de voință politică. Potrivit lui, CEC a prezentat Parlamentului toți pașii necesari, inclusiv modificările legislative, dar s-a decis adoptarea unei alte metode de vot – prin corespondentă, de care au putut beneficia doar o parte a cetățenilor noștri stabiliți peste hotare.
„CEC a pus pe masa Parlamentului toți pașii necesari pentru realizarea acestui lucru, inclusiv modificarea cadrului legal. Dar nu a fost voință politică. S-a decis să se meargă pe altă metodă care este bună pentru o parte a cetățenilor, dar nu soluționează problema votului în afara țării pentru toți concetățenii noștri”, a declarat Berlinschii.
El a menționat exemplele Franței și Estoniei, state UE care au implementat cu succes votul prin internet. El a exprimat regretul că Republica Moldova nu a testat această metodă, măcar într-o etapă pilot – fără efecte juridice.
„Am vrut și noi, Republica Moldova, să fim printre pioneri. Ar fi fost bine dacă se pilota fără efect juridic ca mai întâi să vedem - funcționează sau nu funcționează. Mai ales că cei care aveau cheiță electronică nu erau atât de mulți atunci, până la 200 de mii de persoane, adică tehnic era posibilă pilotarea votului prin internet, fără efecte juridice. Dar partidul de guvernare a decis că la această etapă nu este bine să fie pilotat. Care au fost motivele, nu știu”, a relatat Berlinschii.
În anul 2024, Republica Moldova a implementat, în premieră, votul prin corespondență pentru cetățenii săi aflați în străinătate. Această metodă alternativă de vot a fost disponibilă în șase state: SUA, Canada, Norvegia, Suedia, Finlanda și Islanda. Totodată, alte state unde se află o parte semnificativă a cetățenilor moldoveni, de exemplu Federația Rusă, Ucraina, Kazahstan sau Belarus, nu au fost incluse în acest proiect pilot de vot prin corespondență.
Comentarii
Postări Populare

Alexandr Berlinschii anunță consultări publice la Parlament pe modificarea Legii cetățeniei
06/02/2026
10447 Vizualizări

85 de voturi pentru proiectul de lege al Partidului Nostru privind majorarea plafonului de înregistrare ca plătitor de TVA
05/02/2026
9689 Vizualizări

În 2026, orașul Fălești va face investiții importante în infrastructură. Primarul Alexandr Severin (Partidul Nostru): Sunt proiecte cu impact durabil - ne gândim și la ziua de mâine!
09/01/2026
6793 Vizualizări

Una dintre cele mai importante artere din Glodeni - strada „300 de Ani” va fi reparată capital. Primarul Stela Onuțu (Partidul Nostru): Este un proiect mult așteptat de comunitate!
08/01/2026
6770 Vizualizări

Partidul Nostru a calculat: Tariful corect la gaze trebuie să fie de 13,8 lei
30/01/2026
6259 Vizualizări
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a prezentat în Parlament moțiunea simplă împotriva politicilor în domeniul energetic
05/02/2026
6167 Vizualizări

Deputatul Partidului Nostru, Nicolae Margarint, semnalează probleme grave în gestionarea drepturilor de autor și sesizează AGEPI și CNA
14/01/2026
5756 Vizualizări

Primarul orașului Drochia, Nina Cereteu (Partidul Nostru), despre realizările anului 2025: Am investit în proiecte pentru oameni, în infrastructură, mediu și dezvoltarea orașului!
05/01/2026
5118 Vizualizări
Newsletter
Abonează-te la newsletter-ul nostru și primește o selecție de articole interesante în fiecare săptămână
Partidul Nostru este formațiune politică extraparlamentară de opoziție, poziționându-ne ca un partid pro-moldovenesc care pledează pentru o politică externă balansată între Est și Vest. Suntem convinși că pentru Republica Moldova, astăzi, este primordială nu geopolitica, ci rezolvarea problemelor țării și ale cetățenilor ei.

© PARTIDUL POLITIC PARTIDUL NOSTRU, 2026. TOATE DREPTURILE REZERVATE