Anual, cetățenii plătesc aproape 400 de milioane de lei pentru TVA la gaz. Partidul Nostru a propus eliminarea taxei, dar PAS s-a opus

19.02.2026
∙
913 Vizualizări
Anual, aproape 400 de milioane de lei se strâng din buzunarul cetățenilor pentru TVA de 8% la gaz. Partidul Nostru a propus eliminarea acestei taxe pentru oferi o reducere la facturile exorbitante pe care le achită consumatorii. Însă fracțiunea majoritară PAS s-a opus și nu a susținut proiectul, astfel că acesta nu a acumulat numărul necesar de voturi pentru a fi aprobat.
Deputatul Constantin Cuiumju a prezentat proiectul în plenul Parlamentului, argumentând că această iarnă a fost una dintre cele mai grele și că scutirea de TVA ar reduce direct facturile oamenilor.
„Oamenii au nevoie de o măsură clară care se vede direct în factură. Ce face proiectul concret? Foarte simplu. Scoatem TVA de 8% de pe gazele naturale și îl aliniem la regimul aplicat celorlalte resurse energetice pentru populație. La tariful actual de 13,35 lei pe metru cub – economia este de 1,07 lei pentru fiecare cub consumat. Poate fi puțin la un metru cub, dar într-o lună de iarnă, pentru o familie, se adună”, a declarat deputatul.
Întrebat de către un reprezentant al PAS de ce nu a fost abordată și eliminarea TVA la lemne care la fel constituie 8%, Constantin Cuiumju a asigurat că următorul proiect al Partidului Nostru va viza tocmai excluderea TVA pentru lemne.
Potrivit calculelor efectuate la data de până la 4 februarie, suma totală achitată de consumatorii casnici pentru TVA la gaz se ridică la circa 400–410 milioane de lei anual.
„Unde se duc acești bani, nu cunosc, dar sper că se transferă consumatorilor social-vulnerabili”, a adăugat deputatul.
De menționat că anterior cota TVA la gaz era de 5 la sută, însă a fost majorată acum câțiva ani până la 8 procente.
Comentarii
Postări Populare

Alexandr Berlinschii anunță consultări publice la Parlament pe modificarea Legii cetățeniei
06/02/2026
10447 Vizualizări

85 de voturi pentru proiectul de lege al Partidului Nostru privind majorarea plafonului de înregistrare ca plătitor de TVA
05/02/2026
9689 Vizualizări

În 2026, orașul Fălești va face investiții importante în infrastructură. Primarul Alexandr Severin (Partidul Nostru): Sunt proiecte cu impact durabil - ne gândim și la ziua de mâine!
09/01/2026
6793 Vizualizări

Una dintre cele mai importante artere din Glodeni - strada „300 de Ani” va fi reparată capital. Primarul Stela Onuțu (Partidul Nostru): Este un proiect mult așteptat de comunitate!
08/01/2026
6770 Vizualizări

Partidul Nostru a calculat: Tariful corect la gaze trebuie să fie de 13,8 lei
30/01/2026
6259 Vizualizări
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a prezentat în Parlament moțiunea simplă împotriva politicilor în domeniul energetic
05/02/2026
6167 Vizualizări

Deputatul Partidului Nostru, Nicolae Margarint, semnalează probleme grave în gestionarea drepturilor de autor și sesizează AGEPI și CNA
14/01/2026
5756 Vizualizări

Primarul orașului Drochia, Nina Cereteu (Partidul Nostru), despre realizările anului 2025: Am investit în proiecte pentru oameni, în infrastructură, mediu și dezvoltarea orașului!
05/01/2026
5118 Vizualizări
Newsletter
Abonează-te la newsletter-ul nostru și primește o selecție de articole interesante în fiecare săptămână
Partidul Nostru este formațiune politică extraparlamentară de opoziție, poziționându-ne ca un partid pro-moldovenesc care pledează pentru o politică externă balansată între Est și Vest. Suntem convinși că pentru Republica Moldova, astăzi, este primordială nu geopolitica, ci rezolvarea problemelor țării și ale cetățenilor ei.

© PARTIDUL POLITIC PARTIDUL NOSTRU, 2026. TOATE DREPTURILE REZERVATE