Comisia pentru protecție socială a avizat proiectul de lege al Partidului Nostru, care prevede măsuri eficiente pentru combaterea fraudelor telefonice și a apelurilor cu numere false

24.06.2026
∙
435 Vizualizări
Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, a prezentat în cadrul Comisiei pentru protecție socială, sănătate și familie, un proiect de lege care vizează consolidarea mecanismelor de prevenire și combatere a înșelătoriilor telefonice și a fraudelor comise prin intermediul comunicațiilor electronice.
Potrivit parlamentarului, proiectul de lege, înregistrat la 11 iunie 2026, prevede introducerea unor obligații pentru operatorii de telecomunicații, inclusiv verificarea autenticității apelurilor și prevenirea falsificării numerelor de telefon.
„De asemenea, proiectul oferă competențe suplimentare Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii de a stabili măsuri tehnice privind identificarea și blocarea apelurilor frauduloase, instituirea obligației de identificare a utilizatorilor serviciilor preplătite de telefonie mobilă, de asemenea, crearea unor mecanism de cooperare între operatorii de telefonie, autoritățile de reglementare și organele de drept, precum și instituțiile competente, introducerea unor sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea obligațiilor prevăzute de lege”, a declarat Alexandr Berlinschii.
Potrivit autorului, inițiativa urmărește reducerea numărului de fraude telefonice, protejarea cetățenilor împotriva escrocheriilor și consolidarea securității comunicațiilor electronice. Deputatul a menționat că măsurile propuse sunt inspirate din practicile europene și a oferit exemple din mai multe state membre ale Uniunii Europene. Astfel, în Franța operatorii au obligația de a verifica autenticitatea numerelor de telefon, iar în Germania este permisă blocarea apelurilor suspecte și sancționarea utilizatorilor care recurg la astfel de practici.
De asemenea, deputatul a precizat că Belgia și Țările de Jos au implementat sisteme de filtrare a apelurilor frauduloase. În ceea ce privește identificarea utilizatorilor de cartele SIM preplătite, Berlinschii a afirmat că această practică este deja aplicată în mai multe state europene, printre care Germania, Franța și Spania.
Proiectul de lege a primit aviz pozitiv din partea membrilor Comisiei.
Comentarii
Postări Populare

Alexandr Berlinschii anunță consultări publice la Parlament pe modificarea Legii cetățeniei
06/02/2026
10447 Vizualizări

85 de voturi pentru proiectul de lege al Partidului Nostru privind majorarea plafonului de înregistrare ca plătitor de TVA
05/02/2026
9689 Vizualizări

În 2026, orașul Fălești va face investiții importante în infrastructură. Primarul Alexandr Severin (Partidul Nostru): Sunt proiecte cu impact durabil - ne gândim și la ziua de mâine!
09/01/2026
6793 Vizualizări

Una dintre cele mai importante artere din Glodeni - strada „300 de Ani” va fi reparată capital. Primarul Stela Onuțu (Partidul Nostru): Este un proiect mult așteptat de comunitate!
08/01/2026
6770 Vizualizări

Partidul Nostru a calculat: Tariful corect la gaze trebuie să fie de 13,8 lei
30/01/2026
6259 Vizualizări
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a prezentat în Parlament moțiunea simplă împotriva politicilor în domeniul energetic
05/02/2026
6167 Vizualizări

Deputatul Partidului Nostru, Nicolae Margarint, semnalează probleme grave în gestionarea drepturilor de autor și sesizează AGEPI și CNA
14/01/2026
5756 Vizualizări

Primarul orașului Drochia, Nina Cereteu (Partidul Nostru), despre realizările anului 2025: Am investit în proiecte pentru oameni, în infrastructură, mediu și dezvoltarea orașului!
05/01/2026
5118 Vizualizări
Newsletter
Abonează-te la newsletter-ul nostru și primește o selecție de articole interesante în fiecare săptămână
Partidul Nostru este formațiune politică extraparlamentară de opoziție, poziționându-ne ca un partid pro-moldovenesc care pledează pentru o politică externă balansată între Est și Vest. Suntem convinși că pentru Republica Moldova, astăzi, este primordială nu geopolitica, ci rezolvarea problemelor țării și ale cetățenilor ei.

© PARTIDUL POLITIC PARTIDUL NOSTRU, 2026. TOATE DREPTURILE REZERVATE