Consiliul de experți pe lângă Comisia agricultură respinge dur noua politică bugetar-fiscală. Serghei Ivanov: „Această politică este una anti-agricolă, iar graba cu care se încearcă implementarea ei este inacceptabilă”

18.06.2026
∙
793 Vizualizări
Consiliul de experți creat pe lângă Comisia agricultură și industrie alimentară s-a întrunit miercuri, 17 iunie, pentru a examina proiectul noii politici bugetar-fiscale propuse de Guvern. Ședința a fost prezidată de deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președintele Comisiei agricultură și industrie alimentară.
La discuții au participat reprezentanți ai asociațiilor de profil, experți economici, fermieri și producători agricoli, care au analizat impactul modificărilor fiscale asupra sectorului agricol și asupra economiei în ansamblu. Participanții la discuții au evidențiat faptul că instituirea cotei de 20% pentru produsele agroalimentare și inputurile agricole va duce la o decapitalizare masivă a fermierilor, în condițiile în care sectorul traversează deja un declin cauzat de crizele consecutive din ultimii ani.
Documentul a fost calificat drept unul „anti-agricol”.
„TVA-ul preferențial nu este un moft al fermierilor, ci o necesitate argumentată, care permite agriculturii – unul dintre motoarele economiei naționale – să funcționeze eficient. Autorii proiectului nu au preluat practica și spiritul directivelor Uniunii Europene, unde în majoritatea statelor membre se aplică cote reduse de TVA pentru produsele alimentare și agricole. Este o eroare impardonabilă ca acest proiect să fie justificat prin alinierea la standardele UE. În același timp, poziția Ministerului Finanțelor pare a fi una rigidă, fiind motivată de necesitatea acoperirii deficitului bugetar, pentru că «în buget șoarecele s-a spânzurat»”, a declarat deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov.
În context, a fost remarcat faptul că Directiva Consiliului Uniunii Europene permite și chiar recomandă statelor membre aplicarea cotelor reduse de TVA pentru produsele alimentare pentru a proteja securitatea alimentară a populației. Potrivit deputatului, opinie împărtășită de experți, aceste măsuri riscă să ducă la creșterea costurilor de producție, reducerea lichidităților fermierilor, scumpirea produselor alimentare și diminuarea competitivității producătorilor autohtoni.
O altă problemă gravă semnalată este termenul extrem de restrâns oferit pentru consultări publice, respectiv doar 8 zile pentru un document de peste 660 de pagini, precum și intenția de a implementa schimbările începând cu 1 octombrie, în plin ciclu agricol. Astfel, a fost solicitat un termen mai mare pentru consultări.
În final, Consiliul de experți a cerut oficial menținerea cotei TVA de 8% pentru anul 2027 și reevaluarea completă a conceptului fiscal prin prisma unor calcule de impact fundamentate, solicitând autorităților să abandoneze „graba” și să identifice soluții alternative.
„Toate observațiile și argumentele prezentate de experți vor fi sistematizate și transmise instituțiilor competente. Considerăm esențial un dialog real cu reprezentanții sectorului agricol înainte de adoptarea unor modificări fiscale care pot avea un impact major asupra economiei și asupra activității producătorilor agricoli”, a declarat Serghei Ivanov, președintele Comisiei agricultură și industrie alimentară.
Comentarii
Postări Populare

Alexandr Berlinschii anunță consultări publice la Parlament pe modificarea Legii cetățeniei
06/02/2026
10448 Vizualizări

85 de voturi pentru proiectul de lege al Partidului Nostru privind majorarea plafonului de înregistrare ca plătitor de TVA
05/02/2026
9691 Vizualizări

În 2026, orașul Fălești va face investiții importante în infrastructură. Primarul Alexandr Severin (Partidul Nostru): Sunt proiecte cu impact durabil - ne gândim și la ziua de mâine!
09/01/2026
6794 Vizualizări

Una dintre cele mai importante artere din Glodeni - strada „300 de Ani” va fi reparată capital. Primarul Stela Onuțu (Partidul Nostru): Este un proiect mult așteptat de comunitate!
08/01/2026
6771 Vizualizări

Partidul Nostru a calculat: Tariful corect la gaze trebuie să fie de 13,8 lei
30/01/2026
6260 Vizualizări
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a prezentat în Parlament moțiunea simplă împotriva politicilor în domeniul energetic
05/02/2026
6170 Vizualizări

Deputatul Partidului Nostru, Nicolae Margarint, semnalează probleme grave în gestionarea drepturilor de autor și sesizează AGEPI și CNA
14/01/2026
5757 Vizualizări

Primarul orașului Drochia, Nina Cereteu (Partidul Nostru), despre realizările anului 2025: Am investit în proiecte pentru oameni, în infrastructură, mediu și dezvoltarea orașului!
05/01/2026
5119 Vizualizări
Newsletter
Abonează-te la newsletter-ul nostru și primește o selecție de articole interesante în fiecare săptămână
Partidul Nostru este formațiune politică extraparlamentară de opoziție, poziționându-ne ca un partid pro-moldovenesc care pledează pentru o politică externă balansată între Est și Vest. Suntem convinși că pentru Republica Moldova, astăzi, este primordială nu geopolitica, ci rezolvarea problemelor țării și ale cetățenilor ei.

© PARTIDUL POLITIC PARTIDUL NOSTRU, 2026. TOATE DREPTURILE REZERVATE