Elena Grițco a efectuat o vizită în România, unde a vorbit despre importanța colaborării la nivel regional

post-main-content

09.06.2026

507 Vizualizări

Elena Grițco, vicepreședinta fracțiunii Partidului Nostru și membră a Comisiei pentru integrare europeană, a efectuat o vizită de lucru la București, dedicată aprofundării dialogului și cooperării dintre Republica Moldova și România.

 În cadrul acestei deplasări, delegația din care a făcut parte a avut o serie de întrevederi oficiale cu reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe, ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, precum și cu parlamentari din comisiile de profil ale Legislativului român.

„Am discutat despre reformele necesare pentru dezvoltarea Republicii Moldova, consolidarea capacităților instituționale, valorificarea experienței României și oportunitățile de cooperare dintre autoritățile noastre. În cadrul discuțiilor, am accentuat importanța colaborării la nivel regional și local. Între localitățile din Republica Moldova și România există deja numeroase acorduri de înfrățire și cooperare, iar aceste relații trebuie intensificate și transformate în cât mai multe proiecte concrete pentru oameni”, a comentat Elena Grițco.

Comentarii

Pentru a scrie comentariu aveti nevoie de logare

Urmăriți-ne

Social mediaSocial mediaSocial mediaSocial mediaSocial mediaSocial media

Newsletter

Abonează-te la newsletter-ul nostru și primește o selecție de articole interesante în fiecare săptămână

Articole recente

Logo Partidul Nostru

Partidul Nostru este formațiune politică extraparlamentară de opoziție, poziționându-ne ca un partid pro-moldovenesc care pledează pentru o politică externă balansată între Est și Vest. Suntem convinși că pentru Republica Moldova, astăzi, este primordială nu geopolitica, ci rezolvarea problemelor țării și ale cetățenilor ei.

Partidul nostru Noutati

© PARTIDUL POLITIC PARTIDUL NOSTRU, 2026. TOATE DREPTURILE REZERVATE