Elena Grițco, discurs emoționant în plenul Parlamentului: „Persoanele vinovate de criza apei din Bălți trebuie să răspundă penal!”

20.03.2026
∙
588 Vizualizări
Deputata Partidului Nostru, Elena Grițco, a susținut un discurs emoționant în Parlament privind criza apei care a afectat orașul său natal, Bălți, după sistarea aprovizionării cu apă timp de mai multe zile.
Ea a subliniat că situația ar fi putut fi gestionată mai eficient dacă ar fi existat o comunicare mai bună între autoritățile centrale și cele locale și dacă Întreprinderea Apă-Canal Bălți nu ar fi fost scoasă din subordinea Primăriei municipiului Bălți.
„Eu sper foarte mult că organele de drept – Procuratura Generală și Centrul Național Anticorupție – se vor implica prioritar în examinarea situației pe care deja am sesizat-o pentru ca Întreprinderea Municipală să revină sub controlul nemijlocit al Consiliului Municipal sau al Primăriei municipiului Bălți. Îmi doresc ca persoanele care se fac vinovate de această criză, în special conducerea întreprinderii, să răspundă penal, deoarece acțiunile lor se încadrează perfect în legislația penală”, a declarat Grițco.
În timpul intervenției, deputata a mulțumit orașelor înfrățite și agenților economici care au oferit sprijin bălțenilor.
De asemenea, Grițco a cerut ministrului mediului elaborarea unui plan de prevenire a unor situații similare în viitor. Ministrul Gheorghe Hajder a asigurat că Guvernul este pregătit să sprijine Primăria Bălți și să găsească soluții chiar și în cazul întreprinderii municipale care nu se află în subordinea primăriei.
Comentarii
Postări Populare

Alexandr Berlinschii anunță consultări publice la Parlament pe modificarea Legii cetățeniei
06/02/2026
10448 Vizualizări

85 de voturi pentru proiectul de lege al Partidului Nostru privind majorarea plafonului de înregistrare ca plătitor de TVA
05/02/2026
9691 Vizualizări

În 2026, orașul Fălești va face investiții importante în infrastructură. Primarul Alexandr Severin (Partidul Nostru): Sunt proiecte cu impact durabil - ne gândim și la ziua de mâine!
09/01/2026
6794 Vizualizări

Una dintre cele mai importante artere din Glodeni - strada „300 de Ani” va fi reparată capital. Primarul Stela Onuțu (Partidul Nostru): Este un proiect mult așteptat de comunitate!
08/01/2026
6771 Vizualizări

Partidul Nostru a calculat: Tariful corect la gaze trebuie să fie de 13,8 lei
30/01/2026
6260 Vizualizări
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a prezentat în Parlament moțiunea simplă împotriva politicilor în domeniul energetic
05/02/2026
6170 Vizualizări

Deputatul Partidului Nostru, Nicolae Margarint, semnalează probleme grave în gestionarea drepturilor de autor și sesizează AGEPI și CNA
14/01/2026
5757 Vizualizări

Primarul orașului Drochia, Nina Cereteu (Partidul Nostru), despre realizările anului 2025: Am investit în proiecte pentru oameni, în infrastructură, mediu și dezvoltarea orașului!
05/01/2026
5119 Vizualizări
Newsletter
Abonează-te la newsletter-ul nostru și primește o selecție de articole interesante în fiecare săptămână
Partidul Nostru este formațiune politică extraparlamentară de opoziție, poziționându-ne ca un partid pro-moldovenesc care pledează pentru o politică externă balansată între Est și Vest. Suntem convinși că pentru Republica Moldova, astăzi, este primordială nu geopolitica, ci rezolvarea problemelor țării și ale cetățenilor ei.

© PARTIDUL POLITIC PARTIDUL NOSTRU, 2026. TOATE DREPTURILE REZERVATE