(FOTO) Aleea Culturii Eminesciene – o nouă atracție turistică în Fălești, inaugurată de Primarul orașului, Alexandr Severin (Partidul Nostru)









31.07.2025
∙
919 Vizualizări
Orașul Fălești are o nouă atracție turistică și un spațiu dedicat reflecției și valorilor culturale: Aleea Culturii Eminesciene din parcul „Victoriei”. Proiectul a fost realizat în cadrul unei tabere de sculptură dedicate marelui poet Mihai Eminescu și a fost posibil datorită sprijinului oferit de Ministerul Culturii, Primăria orașului Fălești și alți parteneri locali.
Inițiativa aparține artistului plastic Damian Furdui, originar din Fălești, care a reunit în această tabără patru sculptori de renume – Alexei Vidrașco, Petru Glavan, Valentin Bostan și Gheorghe Ureche. Timp de 10 zile, aceștia au creat opere inspirate din universul eminescian, contribuind la îmbogățirea peisajului urban și a patrimoniului cultural al orașului.
„Aleea Culturii Eminesciene este un omagiu adus lui Eminescu și o invitație adresată fiecărui trecător de a redescoperi valorile care ne unesc. Mulțumesc tuturor celor implicați în acest proiect frumos”, a declarat primarul Alexandr Severin.
Aleea este deschisă publicului, iar autoritățile locale invită cetățenii și vizitatorii să descopere frumusețea operelor de artă și să se bucure de un spațiu cultural plin de inspirație.
Comentarii
Postări Populare

Alexandr Berlinschii anunță consultări publice la Parlament pe modificarea Legii cetățeniei
06/02/2026
10448 Vizualizări

85 de voturi pentru proiectul de lege al Partidului Nostru privind majorarea plafonului de înregistrare ca plătitor de TVA
05/02/2026
9691 Vizualizări

În 2026, orașul Fălești va face investiții importante în infrastructură. Primarul Alexandr Severin (Partidul Nostru): Sunt proiecte cu impact durabil - ne gândim și la ziua de mâine!
09/01/2026
6794 Vizualizări

Una dintre cele mai importante artere din Glodeni - strada „300 de Ani” va fi reparată capital. Primarul Stela Onuțu (Partidul Nostru): Este un proiect mult așteptat de comunitate!
08/01/2026
6771 Vizualizări

Partidul Nostru a calculat: Tariful corect la gaze trebuie să fie de 13,8 lei
30/01/2026
6260 Vizualizări
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a prezentat în Parlament moțiunea simplă împotriva politicilor în domeniul energetic
05/02/2026
6170 Vizualizări

Deputatul Partidului Nostru, Nicolae Margarint, semnalează probleme grave în gestionarea drepturilor de autor și sesizează AGEPI și CNA
14/01/2026
5757 Vizualizări

Primarul orașului Drochia, Nina Cereteu (Partidul Nostru), despre realizările anului 2025: Am investit în proiecte pentru oameni, în infrastructură, mediu și dezvoltarea orașului!
05/01/2026
5119 Vizualizări
Newsletter
Abonează-te la newsletter-ul nostru și primește o selecție de articole interesante în fiecare săptămână
Partidul Nostru este formațiune politică extraparlamentară de opoziție, poziționându-ne ca un partid pro-moldovenesc care pledează pentru o politică externă balansată între Est și Vest. Suntem convinși că pentru Republica Moldova, astăzi, este primordială nu geopolitica, ci rezolvarea problemelor țării și ale cetățenilor ei.

© PARTIDUL POLITIC PARTIDUL NOSTRU, 2026. TOATE DREPTURILE REZERVATE