Municipiul Bălți va solicita ajutor din partea Guvernului din cauza alunecării de teren din centrul orașului

12.09.2024
∙
462 Vizualizări
Primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov, a explicat în detaliu măsurile luate de autoritățile locale pentru a depăși situația de urgență cauzată de alunecarea de teren din centrul orașului.
Potrivit primarului, pagubele sunt foarte serioase, iar primăria nu va putea face față acestei situații de una singură.
„Orașul a suferit pagube foarte mari. Până în prezent, cunoaștem doar estimările preliminare ale pagubelor. Este evident că nu ne putem descurca doar cu forțele noastre. Ne vom adresa Guvernului și sper că din partea lor vom primi ajutorul necesar pentru a depăși această situație de urgență”, a declarat Alexandr Petkov.
Printre măsurile imediate luate de autoritățile orașului a fost evacuarea a două familii cu copii mici și cazarea acestora la hotel. Ele au fost asigurate cu hrană, asistență medicală, iar copiii au fost plasați la grădinițe și au fost asigurați cu toate cele necesare.
În prezent, autoritățile orașului lucrează pentru a opri alunecarea de teren și pentru a restabili aprovizionarea cu apă în zonă. Potrivit Apă-Canal Bălți, între 150-200 gospodării au rămas fără apă, însă, conform primarului, numărul acestora este mult mai mare. În acest sens, ca măsură imediată, va fi instalată o conductă temporară de apă. Deja s-au luat măsuri pentru a asigura cu apă potabilă și tehnică grădinița din apropiere și toate blocurile din zonă.
„De îndată ce specialiștii ne vor permite, în perioada următoare vom începe îndepărtarea stratului de asfalt pentru a consolida zona și a face acest lucru în mod corect din punct de vedere tehnic. Vom reface integral atât conducta de apă, cât și drumul, astfel încât să nu existe pericole pentru blocurile de locuit”, a subliniat Alexandr Petkov.
El a asigurat că lucrările vor fi efectuate într-un ritm intens:
„Iar dacă Apă-Canal nu va face față, vor fi implicate imediat companii private. Având în vedere că ne așteaptă ploi torențiale, nu ne putem permite să ne odihnim nici ziua, nici seara, sau când își dorește cineva. Tot ceea ce întreprindem este pentru a asigura siguranța vieții și sănătății locuitorilor din Bălți. Vom reuși!”
Petkov a vorbit separat despre boicotul din partea consilierilor PAS, PSRM, PCRM și partidului lui Grigorișin, care nu s-au prezentat la patru ședințe consecutive ale Consiliului Municipal. Primarul va anunța în curând data următoarei ședințe, cel mai probabil ea va fi planificată pentru 20 septembrie.
Alexandr Petkov a mulțumit specialiștilor Departamentului pentru Situații Excepționale, care au ajutat la stingerea incendiului izbucnit în alt cartier din Bălți în noaptea trecută. El a menționat că vor urma discuții serioase cu cei responsabili, în special cu inspectorii în construcții, cu privire la măsurile lor pentru asigurarea securității antiincendiare.
Miercuri, 11 septembrie, Comisia pentru Situații Excepționale a municipiului Bălți a declarat stare de urgență din cauza alunecărilor de teren de pe strada Sfântul Nicolae, cauzate de scurgeri de apă pe conducte.
Comentarii
Postări Populare

Alexandr Berlinschii anunță consultări publice la Parlament pe modificarea Legii cetățeniei
06/02/2026
10447 Vizualizări

85 de voturi pentru proiectul de lege al Partidului Nostru privind majorarea plafonului de înregistrare ca plătitor de TVA
05/02/2026
9689 Vizualizări

În 2026, orașul Fălești va face investiții importante în infrastructură. Primarul Alexandr Severin (Partidul Nostru): Sunt proiecte cu impact durabil - ne gândim și la ziua de mâine!
09/01/2026
6793 Vizualizări

Una dintre cele mai importante artere din Glodeni - strada „300 de Ani” va fi reparată capital. Primarul Stela Onuțu (Partidul Nostru): Este un proiect mult așteptat de comunitate!
08/01/2026
6770 Vizualizări

Partidul Nostru a calculat: Tariful corect la gaze trebuie să fie de 13,8 lei
30/01/2026
6259 Vizualizări
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a prezentat în Parlament moțiunea simplă împotriva politicilor în domeniul energetic
05/02/2026
6167 Vizualizări

Deputatul Partidului Nostru, Nicolae Margarint, semnalează probleme grave în gestionarea drepturilor de autor și sesizează AGEPI și CNA
14/01/2026
5756 Vizualizări

Primarul orașului Drochia, Nina Cereteu (Partidul Nostru), despre realizările anului 2025: Am investit în proiecte pentru oameni, în infrastructură, mediu și dezvoltarea orașului!
05/01/2026
5118 Vizualizări
Newsletter
Abonează-te la newsletter-ul nostru și primește o selecție de articole interesante în fiecare săptămână
Partidul Nostru este formațiune politică extraparlamentară de opoziție, poziționându-ne ca un partid pro-moldovenesc care pledează pentru o politică externă balansată între Est și Vest. Suntem convinși că pentru Republica Moldova, astăzi, este primordială nu geopolitica, ci rezolvarea problemelor țării și ale cetățenilor ei.

© PARTIDUL POLITIC PARTIDUL NOSTRU, 2026. TOATE DREPTURILE REZERVATE