Nicolae Margarint, Partidul Nostru, solicită clarificări privind diferențele valutare la tarifele la gaze

post-main-content

19.02.2026

1222 Vizualizări

Deputatul Nicolae Margarint, Partidul Nostru, a atras atenția în Parlament asupra diferențelor dintre cursul valutar folosit la achiziția gazelor naturale și cel aplicat în stabilirea tarifelor pentru consumatori.

 

Potrivit lui Margarint, în perioada mai–decembrie 2025, Energocom a achiziționat 8,33 milioane MWh de gaze naturale, echivalentul a aproximativ 782 milioane de metri cubi, pentru a acoperi necesarul național pentru anul 2025–2026. Întregul volum a fost achiziționat în 2025, la un curs mediu oficial de 19,59 lei/euro, conform BNM. În perioada octombrie 2025–ianuarie 2026, s-au consumat aproximativ 470 milioane metri cubi, rămânând 312 milioane metri cubi pentru valorificare ulterioară.

 

„În solicitarea de stabilire a tarifului, a fost utilizat un curs de 20,30 lei/euro, iar ANRE a acceptat acest curs în decizia din 3 februarie. Diferența de curs aplicată volumului rămas ar genera peste 200 de milioane de lei. Unde se reflectă concret această diferență? Cine beneficiază efectiv și cum este protejat consumatorul ca aceasta să nu devină o supraîncăsare?”, a întrebat Margarint.

 

În opina deputatului Fracțiunii Partidului Nostru, Nicolae Margarint, situația  ridică semne de întrebare asupra transparenței calculului tarifelor la gaze și a impactului diferențelor valutare asupra consumatorilor.

Comentarii

Pentru a scrie comentariu aveti nevoie de logare

Urmăriți-ne

Social mediaSocial mediaSocial mediaSocial mediaSocial mediaSocial media

Newsletter

Abonează-te la newsletter-ul nostru și primește o selecție de articole interesante în fiecare săptămână

Articole recente

Logo Partidul Nostru

Partidul Nostru este formațiune politică extraparlamentară de opoziție, poziționându-ne ca un partid pro-moldovenesc care pledează pentru o politică externă balansată între Est și Vest. Suntem convinși că pentru Republica Moldova, astăzi, este primordială nu geopolitica, ci rezolvarea problemelor țării și ale cetățenilor ei.

Partidul nostru Noutati

© PARTIDUL POLITIC PARTIDUL NOSTRU, 2026. TOATE DREPTURILE REZERVATE