Partidul Nostru cere răspunsuri în cazul MoldATSA: Constantin Cuiumju solicită explicații privind dosarul și restituirea celor 500.000 de lei

14.07.2026
∙
412 Vizualizări
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a anunțat că a depus două interpelări parlamentare prin care solicită informații oficiale privind dosarul MoldATSA și restituirea a aproximativ 500.000 de lei către întreprinderea de stat.
Prima interpelare este adresată Procuraturii Anticorupție și vizează stadiul anchetei penale privind MoldATSA. Deputatul solicită informații despre statutul procesual al persoanelor vizate și cere să fie clarificat dacă aspectele apărute în spațiul public, inclusiv cele care îi vizează pe fostul director Dumitru Vangheli și pe Anastasia Taburceanu, sunt investigate în cadrul aceluiași dosar penal.
„Solicit informații despre stadiul dosarului MoldATSA, statutul procesual al persoanelor vizate și dacă aspectele apărute în spațiul public, inclusiv cele legate de fostul director Dumitru Vangheli și Anastasia Taburceanu, sunt investigate în cadrul aceluiași dosar penal”, a declarat Constantin Cuiumju.
Cea de-a doua interpelare este adresată conducerii Î.S. MoldATSA și se referă la restituirea a aproximativ 500.000 de lei de către Anastasia Taburceanu. Deputatul solicită explicații privind temeiul juridic și contabil în baza căruia au fost acceptați acești bani și modul în care operațiunea a fost înregistrată.
„Dacă această restituire a fost confirmată public, cetățenii au dreptul să afle în baza căror acte juridice și contabile au fost acceptați acești bani și cum a fost înregistrată această operațiune”, a subliniat deputatul Partidului Nostru.
Constantin Cuiumju afirmă că demersurile sale urmăresc obținerea unor răspunsuri oficiale și a unei clarificări complete a situației.
„Nu solicit interpretări și nici speculații. Solicit răspunsuri oficiale, documente și transparență.”
În opinia deputatului, atunci când este vorba despre gestionarea banilor publici și activitatea instituțiilor statului, transparența trebuie să fie o regulă.
„Într-un stat de drept, adevărul nu trebuie ascuns. Iar atunci când este vorba despre bani publici și instituții ale statului, cetățenii au dreptul să cunoască toate faptele”, a conchis Constantin Cuiumju.
Comentarii
Postări Populare

Alexandr Berlinschii anunță consultări publice la Parlament pe modificarea Legii cetățeniei
06/02/2026
10447 Vizualizări

85 de voturi pentru proiectul de lege al Partidului Nostru privind majorarea plafonului de înregistrare ca plătitor de TVA
05/02/2026
9689 Vizualizări

În 2026, orașul Fălești va face investiții importante în infrastructură. Primarul Alexandr Severin (Partidul Nostru): Sunt proiecte cu impact durabil - ne gândim și la ziua de mâine!
09/01/2026
6793 Vizualizări

Una dintre cele mai importante artere din Glodeni - strada „300 de Ani” va fi reparată capital. Primarul Stela Onuțu (Partidul Nostru): Este un proiect mult așteptat de comunitate!
08/01/2026
6770 Vizualizări

Partidul Nostru a calculat: Tariful corect la gaze trebuie să fie de 13,8 lei
30/01/2026
6259 Vizualizări
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a prezentat în Parlament moțiunea simplă împotriva politicilor în domeniul energetic
05/02/2026
6167 Vizualizări

Deputatul Partidului Nostru, Nicolae Margarint, semnalează probleme grave în gestionarea drepturilor de autor și sesizează AGEPI și CNA
14/01/2026
5756 Vizualizări

Primarul orașului Drochia, Nina Cereteu (Partidul Nostru), despre realizările anului 2025: Am investit în proiecte pentru oameni, în infrastructură, mediu și dezvoltarea orașului!
05/01/2026
5118 Vizualizări
Newsletter
Abonează-te la newsletter-ul nostru și primește o selecție de articole interesante în fiecare săptămână
Partidul Nostru este formațiune politică extraparlamentară de opoziție, poziționându-ne ca un partid pro-moldovenesc care pledează pentru o politică externă balansată între Est și Vest. Suntem convinși că pentru Republica Moldova, astăzi, este primordială nu geopolitica, ci rezolvarea problemelor țării și ale cetățenilor ei.

© PARTIDUL POLITIC PARTIDUL NOSTRU, 2026. TOATE DREPTURILE REZERVATE