Partidul Nostru demontează manipulările ANRE: Trebuia să reducă tariful la gaz în luna noiembrie sau cel târziu în decembrie!

28.01.2026
∙
1571 Vizualizări
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) trebuia să se autosesizeze la sfârșitul lunii noiembrie sau cel târziu în decembrie pentru a ajusta tariful la gazele naturale, susține deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju.
Astăzi, deputații Partidului Nostru au susținut un briefing în cadrul căruia au solicitat recalcularea facturilor la energie termică începând cu 1 ianuarie, prin aplicarea retroactivă a tarifelor. Aceștia au argumentat că există precedente care permit o astfel de măsură.
În replică, directorul general al ANRE, Alexei Taran, a declarat că ajustarea retroactivă a tarifelor este imposibilă din punct de vedere juridic. Afirmațiile sale au fost însă contestate de deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuimju, care a subliniat că există precedente clare ce demonstrează contrariul.
„Am în față două hotărâri ale Consiliului de Administrație al ANRE: una din 28 ianuarie 2022 și alta din 16 martie 2018, când tarifele au fost aplicate retroactiv. Este regretabil că domnul director nu își amintește aceste decizii”, a declarat deputatul.
Totodată, acesta a respins argumentul potrivit căruia Energocom ar întâmpina dificultăți în procesul de recalculare a facturilor, subliniind că, în prezent, facturarea nici nu a început.
„Vreau să-i comunic că, la moment, facturarea încă nici nu a început. În prezent are loc procesul de citire a datelor. Facturarea începe, de regulă, în următoarele 4–5 zile. Acum are loc citirea datelor, ceea ce este 100% corect și nu împiedică pe nimeni”, a declarat Constantin Cuiumju care deține o experiență de aproape 10 ani de activitate în domeniu.
De asemenea, deputatul Partidului Nostru a demontat declarațiile conducerii ANRE privind metodologia de calculare, aprobare și aplicare a prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale:
„Conform acestei metodologii, în cazul existenței unor factori obiectivi care duc la modificarea venitului reglementat cu mai mult de un procent, procedura de ajustare a tarifelor trebuie inițiată atât de furnizor, cât și de autoritatea de reglementare. Într-o asemenea situație, autoritatea de reglementare nu are dreptul să rămână pasivă și să aștepte acțiunea furnizorului. Obligația sa directă este de a proteja consumatorii și de a asigura un tarif corect și echitabil”
Comentarii
Postări Populare

Alexandr Berlinschii anunță consultări publice la Parlament pe modificarea Legii cetățeniei
06/02/2026
10448 Vizualizări

85 de voturi pentru proiectul de lege al Partidului Nostru privind majorarea plafonului de înregistrare ca plătitor de TVA
05/02/2026
9691 Vizualizări

În 2026, orașul Fălești va face investiții importante în infrastructură. Primarul Alexandr Severin (Partidul Nostru): Sunt proiecte cu impact durabil - ne gândim și la ziua de mâine!
09/01/2026
6794 Vizualizări

Una dintre cele mai importante artere din Glodeni - strada „300 de Ani” va fi reparată capital. Primarul Stela Onuțu (Partidul Nostru): Este un proiect mult așteptat de comunitate!
08/01/2026
6771 Vizualizări

Partidul Nostru a calculat: Tariful corect la gaze trebuie să fie de 13,8 lei
30/01/2026
6260 Vizualizări
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a prezentat în Parlament moțiunea simplă împotriva politicilor în domeniul energetic
05/02/2026
6170 Vizualizări

Deputatul Partidului Nostru, Nicolae Margarint, semnalează probleme grave în gestionarea drepturilor de autor și sesizează AGEPI și CNA
14/01/2026
5757 Vizualizări

Primarul orașului Drochia, Nina Cereteu (Partidul Nostru), despre realizările anului 2025: Am investit în proiecte pentru oameni, în infrastructură, mediu și dezvoltarea orașului!
05/01/2026
5119 Vizualizări
Newsletter
Abonează-te la newsletter-ul nostru și primește o selecție de articole interesante în fiecare săptămână
Partidul Nostru este formațiune politică extraparlamentară de opoziție, poziționându-ne ca un partid pro-moldovenesc care pledează pentru o politică externă balansată între Est și Vest. Suntem convinși că pentru Republica Moldova, astăzi, este primordială nu geopolitica, ci rezolvarea problemelor țării și ale cetățenilor ei.

© PARTIDUL POLITIC PARTIDUL NOSTRU, 2026. TOATE DREPTURILE REZERVATE