Partidul Nostru susține planul de municipalizare a țării. Renato Usatîi: Ce nu poate face un sat, poate face un municipiu!

02.02.2026
∙
1390 Vizualizări
Partidul Nostru sprijină planul de municipalizare a Republicii Moldova și declară că va susține reforma administrației publice locale doar dacă aceasta va fi una reală și eficientă. Potrivit partidului, municipalizarea orașelor din țară ar asigura localităților resurse echitabile, servicii publice de calitate și o guvernare mai transparentă. Ideea este susținută și de CALM, organizație în care activează primari de toate culorile politice, inclusiv independenți.
Despre aceasta a vorbit președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, în cadrul unei conferințe de presă, după consultările cu reprezentanții Guvernului privind reforma administrației publice locale. În cadrul consultărilor el le-a oferit exemple clare despre faptul că „ce nu poate face un sat, poate face un municipiu”.
El a subliniat că situația actuală generează inechități în finanțarea și dezvoltarea localităților:
„Consiliile raionale creează situații în care unele localități beneficiază de resurse, iar altele nu primesc nimic, mai ales cele conduse de primari din opoziție sau independenți. Propunerea noastră elimină acest nivel prin care localitățile erau pedepsite sau stimulate pe criterii politice. Și totodată propunem crearea municipiilor în baza centrelor raionale la care să adere localitățile din raion”, a explicat președintele partidului.
Renato Usatîi a oferit detalii:
„Municipalizarea înseamnă, de exemplu, că toate satele din raionul Fălești vor deveni parte a municipiului Fălești. O întreprindere municipală va putea organiza servicii precum deszăpezirea sau achiziția de tehnică modernă pentru toate localitățile din municipiu – lucruri pe care un sat singur nu le poate realiza”.
El a reiterat că o reformă adevărată trebuie să crească calitatea serviciilor publice și finanțarea localităților pe principii echitabile: „O localitate trebuie să primească bani în funcție de suprafață și de numărul de locuitori. Aceasta este formula europeană”.
Președintele Partidului Nostru a subliniat că Partidul Nostru este gata să susțină reforma, dar nu una grăbită: „Dacă reforma va însemna doar reducerea a peste 30 de raioane la 10, controlate de Cancelaria de Stat, aceasta nu va fi o reformă reală!”.
El a amintit că, înainte de alegerile parlamentare din 2021, toate partidele și-au luat un angajament public de a susține reforma administrației locale.
„Proiectul de municipalizare este unul în care cred. Am discutat acest subiect cu colegi deputați și cu reprezentanți ai mai multor țări europene. Dacă anumite reforme au avut succes în alte țări, ele trebuie preluate și adaptate, nu reinventate”.
Totodată, Partidul Nostru propune reducerea numărului de consilierilor de toate nivelurile, pentru o administrare mai eficientă și echitabilă a resurselor publice. „În peste 30 de ani de independență, ne-am obișnuit cu o țară plină de funcționari, în timp ce populația scade. Nu avem nevoie de armate de consilieri care blochează dezvoltarea localităților”, a declarat președintele partidului, Renato Usatîi, subliniind că lichidarea consiliilor raionale este primul pas spre corectarea inechităților în alocarea resurselor.
Comentarii
Postări Populare

Alexandr Berlinschii anunță consultări publice la Parlament pe modificarea Legii cetățeniei
06/02/2026
10448 Vizualizări

85 de voturi pentru proiectul de lege al Partidului Nostru privind majorarea plafonului de înregistrare ca plătitor de TVA
05/02/2026
9691 Vizualizări

În 2026, orașul Fălești va face investiții importante în infrastructură. Primarul Alexandr Severin (Partidul Nostru): Sunt proiecte cu impact durabil - ne gândim și la ziua de mâine!
09/01/2026
6794 Vizualizări

Una dintre cele mai importante artere din Glodeni - strada „300 de Ani” va fi reparată capital. Primarul Stela Onuțu (Partidul Nostru): Este un proiect mult așteptat de comunitate!
08/01/2026
6771 Vizualizări

Partidul Nostru a calculat: Tariful corect la gaze trebuie să fie de 13,8 lei
30/01/2026
6260 Vizualizări
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a prezentat în Parlament moțiunea simplă împotriva politicilor în domeniul energetic
05/02/2026
6170 Vizualizări

Deputatul Partidului Nostru, Nicolae Margarint, semnalează probleme grave în gestionarea drepturilor de autor și sesizează AGEPI și CNA
14/01/2026
5757 Vizualizări

Primarul orașului Drochia, Nina Cereteu (Partidul Nostru), despre realizările anului 2025: Am investit în proiecte pentru oameni, în infrastructură, mediu și dezvoltarea orașului!
05/01/2026
5119 Vizualizări
Newsletter
Abonează-te la newsletter-ul nostru și primește o selecție de articole interesante în fiecare săptămână
Partidul Nostru este formațiune politică extraparlamentară de opoziție, poziționându-ne ca un partid pro-moldovenesc care pledează pentru o politică externă balansată între Est și Vest. Suntem convinși că pentru Republica Moldova, astăzi, este primordială nu geopolitica, ci rezolvarea problemelor țării și ale cetățenilor ei.

© PARTIDUL POLITIC PARTIDUL NOSTRU, 2026. TOATE DREPTURILE REZERVATE