Primarul de Bălți Alexandr Petkov: „Viitorul orașului nu este în populism, ci în implementarea unor pași concreți, iar noi îi vom implementa indiferent de orice”

post-main-content

19.12.2024

812 Vizualizări

Primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov, a comentat situația creată în jurul boicotului „coaliției haosului” PSRM și PAS a ședinței Consiliului Municipal, în cadrul căreia urma să fie aprobat bugetul pentru 2025. Consilierii acestor partide, în loc să vină cu soluții reale, se ocupă doar de populism și pregătirea pentru alegerile parlamentare. Însă conducerea primăriei are soluții pentru problemele actuale – cu ei sau fără ei. 

„Ei se pregătesc pentru parlamentare, scopul lor principal este populismul, nu munca reală. Din cauza lor, peste 120 de angajați ai Palatului Municipal de Cultură riscă să rămână fără salarii, iar profesorilor nu li se vor plăti primele de sfârșit de an. Dar noi vom rezolva această situație. Știți atitudinea mea despre școli, profesori și știință în general. Vom face tot posibilul pentru ca ei să primească primele până la sfârșitul anului. Și până la mijlocul lunii ianuarie, vor primi o altă primă”, a explicat Petkov. 

El a anunțat că marți va fi convocată o nouă ședință a Consiliului Municipal Bălți. 

„Avem soluții, sunt prevăzute și măsuri suplimentare. Totul va fi bine, vom face față, chiar și fără ei. Doar că împreună cu ei ar fi fost mai rapid”, a subliniat edilul orașului într-un mesaj video. 

Petkov a vorbit și despre proiectele actuale în derulare la primărie: 

„Ne ocupăm de modernizarea infrastructurii, de îmbunătățirea comunicării și transportului în oraș. Negociem cu parteneri străini și orașe înfrățite. Doar în acest an am depus proiecte în valoare totală de 10 milioane de euro”. 

Primarul orașului a precizat că în acest an, cu sprijinul TIKA, a fost deschis o nouă sală la Școala Sportivă „Petuhov” cu un sistem de ventilație de ultimă generație. De asemenea, recent a fost semnat un acord de colaborare între Liceul „N. Gogol” și Universitatea Populară din orașul Rostock, Germania. Mai mult, se preconizează deschiderea „Casei Germane” la Bălți, un oraș cu tradiții bogate în germanistică. 

„Așa funcționează proiectele, și nu aș vrea ca cei din coaliția haosului să le împiedice dezvoltarea. De aceasta depinde viitorul orașului nostru, viitorul prosper!” – a subliniat Petkov. 

El a asigurat că administrația primăriei are pași constructivi pregătiți pentru dezvoltarea municipiului Bălți și „îi vom implementa indiferent de orice”.

Comentarii

Pentru a scrie comentariu aveti nevoie de logare

Urmăriți-ne

Social mediaSocial mediaSocial mediaSocial mediaSocial mediaSocial media

Newsletter

Abonează-te la newsletter-ul nostru și primește o selecție de articole interesante în fiecare săptămână

Articole recente

Logo Partidul Nostru

Partidul Nostru este formațiune politică extraparlamentară de opoziție, poziționându-ne ca un partid pro-moldovenesc care pledează pentru o politică externă balansată între Est și Vest. Suntem convinși că pentru Republica Moldova, astăzi, este primordială nu geopolitica, ci rezolvarea problemelor țării și ale cetățenilor ei.

Partidul nostru Noutati

© PARTIDUL POLITIC PARTIDUL NOSTRU, 2026. TOATE DREPTURILE REZERVATE