„Protecția socială e doar pe hârtie. Unul din trei moldoveni trăiește în sărăcie”: Partidul Nostru susține moțiunea simplă împotriva politicilor în domeniul social

02.04.2026
∙
983 Vizualizări
Politicile din domeniul social sunt ineficiente și nu reușesc să răspundă realității din țară, unde sărăcia rămâne ridicată, iar veniturile populației sunt depășite de creșterea prețurilor. „Asta nu este protecție socială. Asta este iluzie.” Declarația a fost făcută de către deputatul Partidului Nostru, Nicolae Margarint, membru al Comisiei protecție socială, sănătate și familie, în cadrul dezbaterilor asupra proiectului de moțiune simplă împotriva politicilor Ministerului Protecției Sociale, Sănătății și Familiei.
Potrivit deputatului, măsurile sporadice ale guvernării nu reduc sărăcia și nu asigură o protecție reală, ci doar atenuează temporar efectele problemelor economice și sociale din țară.
„Cifrele oficiale nu mai pot fi ascunse. Rata sărăciei absolute a ajuns la peste 33%. Asta înseamnă că unul din trei cetățeni trăiește sub minimul necesar. Sărăcia extremă a trecut de 15%. Iar la sate, situația este și mai grea – aproape fiecare a doua familie trăiește în lipsuri. Nu mai vorbim de cazuri izolate. Vorbim de un fenomen general. Și dacă vreți să înțelegem cât de grav este – să ne uităm la copii. Unul din trei copii este sărac. În sate – aproape jumătate”, a declarat deputatul Partidului Nostru.
El a mai spus că măsurile statului, inclusiv indexările și compensațiile, nu reușesc să acopere impactul inflației și al scumpirilor:
„Pe hârtie, sistemul există. În realitate, prea mulți oameni rămân în afara lui. Din cauza criteriilor. Din cauza verificărilor. Din cauza unor erori pe care oamenii simpli nu le pot explica și nu le pot corecta. Și ajungem la situații absurde: o familie vulnerabilă trebuie să demonstreze statului că este vulnerabilă. În loc ca statul să o ajute.
Referitor la situația demografică Nicolae Margarint și-a exprimat îngrijorarea că numărul copiilor scade, tinerii pleacă, iar satele se golesc.: „Și nu vedem o politică clară care să oprească acest lucru”.
„Și mai este ceva. Gradul de ocupare este jos. Asta înseamnă că baza economică este slabă. Iar fără economie, orice politică socială devine doar distribuire de sărăcie”, a declarat deputatul.
În acest sens el a anunțat că Partidul Nostru susține moțiunea simplă, declarând că „Guvernul trebuie să înțeleagă un lucru: în domeniul social nu poți să greșești ani la rând”.
Comentarii
Postări Populare

Alexandr Berlinschii anunță consultări publice la Parlament pe modificarea Legii cetățeniei
06/02/2026
10448 Vizualizări

85 de voturi pentru proiectul de lege al Partidului Nostru privind majorarea plafonului de înregistrare ca plătitor de TVA
05/02/2026
9691 Vizualizări

În 2026, orașul Fălești va face investiții importante în infrastructură. Primarul Alexandr Severin (Partidul Nostru): Sunt proiecte cu impact durabil - ne gândim și la ziua de mâine!
09/01/2026
6794 Vizualizări

Una dintre cele mai importante artere din Glodeni - strada „300 de Ani” va fi reparată capital. Primarul Stela Onuțu (Partidul Nostru): Este un proiect mult așteptat de comunitate!
08/01/2026
6771 Vizualizări

Partidul Nostru a calculat: Tariful corect la gaze trebuie să fie de 13,8 lei
30/01/2026
6260 Vizualizări
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a prezentat în Parlament moțiunea simplă împotriva politicilor în domeniul energetic
05/02/2026
6170 Vizualizări

Deputatul Partidului Nostru, Nicolae Margarint, semnalează probleme grave în gestionarea drepturilor de autor și sesizează AGEPI și CNA
14/01/2026
5757 Vizualizări

Primarul orașului Drochia, Nina Cereteu (Partidul Nostru), despre realizările anului 2025: Am investit în proiecte pentru oameni, în infrastructură, mediu și dezvoltarea orașului!
05/01/2026
5119 Vizualizări
Newsletter
Abonează-te la newsletter-ul nostru și primește o selecție de articole interesante în fiecare săptămână
Partidul Nostru este formațiune politică extraparlamentară de opoziție, poziționându-ne ca un partid pro-moldovenesc care pledează pentru o politică externă balansată între Est și Vest. Suntem convinși că pentru Republica Moldova, astăzi, este primordială nu geopolitica, ci rezolvarea problemelor țării și ale cetățenilor ei.

© PARTIDUL POLITIC PARTIDUL NOSTRU, 2026. TOATE DREPTURILE REZERVATE