Sărăcia apasă tot mai greu pe umerii oamenilor, spune Alexandr Severin, primarul din Fălești din partea Partidului Nostru

post-main-content

25.07.2025

1774 Vizualizări


Primarul orașului Fălești, Alexandr Severin, reprezentant al Partidului Nostru, trage un semnal de alarmă cu privire la situația social-economică tot mai dificilă în care se află cetățenii Republicii Moldova. Potrivit acestuia, sărăcia a atins cote alarmante, iar lipsa locurilor de muncă și creșterea tarifelor și a prețurilor la produsele alimentare accentuează și mai mult starea de neajutorare a populației.

 

„Sărăcia este la limită, populația nu mai are unde se angaja în câmpul muncii. În orașul Fălești, de exemplu, avem puține locuri de muncă. Oamenii sunt neajutorați, unii au pensii până la 2000 de lei, deși autoritățile ne asigură că minimul este 3300 de lei”, a declarat Alexandr Severin în cadrul emisiunii "IMPORTANT" de la TVC21.

 

Primarul susține că autoritățile locale, alături de mai multe asociații obștești, încearcă să ofere sprijin categoriilor vulnerabile. Totodată, el acuză autoritățile centrale de lipsă de implicare și atrage atenția asupra confuziilor existente în rândul populației privind competențele instituțiilor.

 

„Societatea nu face diferență între competențele conducerii locale și centrale, iar primul cetățean la care omul vine pentru ajutor este primarul. După reformele din ultimii ani, mulți au pierdut alocațiile sociale și noi încercăm să le oferim o mână de ajutor”, a mai spus primarul.

 

Alexandr Severin afirmă că primăria încearcă să identifice resurse alternative, inclusiv prin sprijinul unor organizații religioase și ONG-uri, însă colaborarea cu autoritățile centrale este tot mai dificilă. „Unele asociații obștești nu mai vor să lucreze cu ministerul, pentru că se face politică. Ei vin direct la autoritățile locale”, a punctat edilul.

Comentarii

Pentru a scrie comentariu aveti nevoie de logare

Urmăriți-ne

Social mediaSocial mediaSocial mediaSocial mediaSocial mediaSocial media

Newsletter

Abonează-te la newsletter-ul nostru și primește o selecție de articole interesante în fiecare săptămână

Articole recente

Logo Partidul Nostru

Partidul Nostru este formațiune politică extraparlamentară de opoziție, poziționându-ne ca un partid pro-moldovenesc care pledează pentru o politică externă balansată între Est și Vest. Suntem convinși că pentru Republica Moldova, astăzi, este primordială nu geopolitica, ci rezolvarea problemelor țării și ale cetățenilor ei.

Partidul nostru Noutati

© PARTIDUL POLITIC PARTIDUL NOSTRU, 2026. TOATE DREPTURILE REZERVATE