Veteranii din Bălți vor deveni Cetățeni de Onoare ai municipiului, primarul Alexandr Petkov le va înmâna distincțiile pe 9 mai

post-main-content

06.05.2025

736 Vizualizări

Pe 6 mai, în ajunul Zilei Victoriei, Consiliul Municipal Bălți a adoptat o decizie de a conferit titlul de „Cetățean de onoare al municipiului Bălți” celor patru ultimi veterani ai celui de-al Doilea Război Mondial rămași în viață în municipiu. Distincțiile vor fi înmânate de către primarul municipiului, Alexandr Petkov, în cadrul evenimentelor dedicate zilei de 9 mai.

Astfel, acest înalt titlu onorific a fost acordat Galinei Beregust, Vasilii Gupalov, Daniil Pcela și Petru Florea.

„Vreau să le mulțumesc consilierilor care, totuși, au venit și au votat pentru această decizie rațională. Vom înmâna aceste titluri onorifice pe 9 mai. Vă mulțumesc!”, a declarat Alexandr Petkov.

Decizia este un gest de recunoștință față de cei care au apărat libertatea și au contribuit, decenii la rând, la reconstrucția și dezvoltarea orașului Bălți.

Cei patru veterani sunt ultimii eroi ai celui de-al Doilea Război Mondial care mai sunt în viață în municipiul Bălți. Primăria și Consiliul Municipal adresează un omagiu acestor oameni, a căror viață este o lecție de demnitate, sacrificiu și devotament față de Patrie.

Comentarii

Pentru a scrie comentariu aveti nevoie de logare

Urmăriți-ne

Social mediaSocial mediaSocial mediaSocial mediaSocial mediaSocial media

Newsletter

Abonează-te la newsletter-ul nostru și primește o selecție de articole interesante în fiecare săptămână

Articole recente

Logo Partidul Nostru

Partidul Nostru este formațiune politică extraparlamentară de opoziție, poziționându-ne ca un partid pro-moldovenesc care pledează pentru o politică externă balansată între Est și Vest. Suntem convinși că pentru Republica Moldova, astăzi, este primordială nu geopolitica, ci rezolvarea problemelor țării și ale cetățenilor ei.

Partidul nostru Noutati

© PARTIDUL POLITIC PARTIDUL NOSTRU, 2026. TOATE DREPTURILE REZERVATE